Real Foods va investi un milion de lei in dezvoltarea portofoliului
Vineri, 03 Iunie 2016
Vineri, 03 Iunie 2016
Real Foods, o firma online de selectie si distributie de alimente fresh si ultra fresh, va investi un milion de lei pana in anul 2018 si va atinge o cifra de afaceri de cinci milioane de lei in 2017, estimeaza Mircea Draja, unul dintre antreprenorii implicati in lansarea companiei.
Real Foods isi relanseaza miercuri activitatea, dupa o investitie de 300.000 de lei in extinderea portofoliului de produse, organizarea infrastructurii si a unui lant logistic de frig neintrerupt pana la clientul final. Relansarea activitatii este o a doua faza in procesul de dezvoltare, dupa o perioada de testare si calibrare a ofertei, de dialog cu clientii si scouting de alimente si producatori.
Echipa Real Foods selecteaza produse pe criteriul gustului si al calitatii, lucreaza impreuna cu producatorii si livreaza comenzile facute in magazinul online, la domiciliu. De asemenea, in extra sezon sau pentru produse speciale, compania selecteaza producatori internationali, respectand aceleasi criterii. In aceasta faza de dezvoltare, livrarile vor fi facute in Bucuresti si zonele adiacente.
Pana la sfarsitul anului, portofoliul va creste la 1.000 de produse si va fi acoperit in jur de 100 de producatori locali si internationali. Categoriile de produse selectate variaza de la paine cu maia, la oua si lactate, carne de porc, de pui, de vita, legume, fructe, la dulciuri artizanale, miere si plante aromatice.
Vrem sa repunem in contact clientii care cauta mancare buna cu fermierii si producatorii mici si medii, pasionati de ceea ce fac. In general, producatorii mici nu pot acoperi volumele si preturile cerute de marile lanturi de retail si nici nu au forta de a isi sustine singuri un brand. Noi vrem sa promovam micii producatori si fermieri si nu sa-i ascundem sub etichetele unor branduri de retailer (private label), spune Mircea Draja.
Infrastructura Real Foods consta astazi in depozit cu camere de frig si de congelare, iar lantul de frig este neintrerupt de la producator pana la clientul final. De asemenea, este pusa la punct infrastructura tehnologica de verificare in timp real a stocurilor, de monitorizare a preferintelor clientilor. Pentru ultrafresh (carne proaspata, peste proaspat, fructe si legume), comenzile la furnizori se fac zilnic, cu o zi inainte de livrare, iar pentru a putea oferi clientilor produse foarte proaspete, acestea sunt aduse in dimineata livrarii sau cel devreme cu o seara inainte.
Planul nostru este, in primul rand, legat de calitatea gustului produselor si, in final, de calitatea vietii. Mancare se gaseste astazi peste tot, cu diferite niveluri de calitate. Mancarea cu gust autentic si ingrijita natural este mai putin accesibila. Pe acest segment ne pozitionam si raspundem unui numar din ce in ce mai mare de clienti, cu interes si respect pentru gustul mancarii, spune Florin Cojocariu, cel de-al doilea antreprenor implicat in proiect si, in acelasi timp, unul din cei 15 furnizori actuali de legume proaspete si plante aromatice pentru magazinul Real Foods.
Real Foods are in plan pe termen mediu atragerea de noi parteneri pentru investitii in expansiunea pe segmentul de catering cu produse naturale.
Compania si-a inceput activitatea la finalul lui 2015 cu un magazin online si cu investitii initiale in structura de livrare, adunand, in prima faza, producatori din judetul Giurgiu si Ilfov si produse gurmet. Ulterior, compania a inceput activitatea de scouting de produse locale si a crescut echipa la sase persoane.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...