Proiect de consiliere a fermierilor din Caras-Severin pentru a se asocia
Marti, 16 Aprilie 2019
Marti, 16 Aprilie 2019
'Este o zi speciala la Resita, pentru ca este o conferinta de lansare a unui proiect indraznet, intr-un judet care pana in 1989 a fost pe jumatate colectivizat, unde au fost forme asociative, jumatate din judet fiind pe proprietate privata, iar astazi venim alaturi de fermieri cu un proiect de constituire de forme asociative. Vreau, insa, sa fiu foarte clar: noile forme asociative pe care le constituim sunt pe alte principii decat cele vechi, aici fiind vorba de libera alegere a fermierilor. De aceea suntem azi, aici, pentru a le arata avantajele noilor forme asociative. Daca la nivelul Uniunii Europene, la care in 2007 am aderat de bunavoie, agricultura in mare parte, peste 34%, este organizata pe forme asociative, noi nu vom putea sa continuam cu doar 1% din sectorul agricol cuprins in forme asociative. Iar beneficiile asocierii sunt multiple', a declarat, cu acest prilej, managerul zonal al proiectului, Florin Imbrea.
Conform legii, sunt trei tipuri de cooperativa, iar din discutiile purtate pe parcursul conferintei cu fermierii a reiesit ca problema cea mai mare cu care se confrunta este desfacerea. Nu mai este o problema productia, avand in vedere ca prin masurile luate au reusit sa isi achizitioneze tehnica agricola necesara, insa acum nu stiu ce sa faca cu productia.
'Din pacate, s-a dus generatia care producea si tinerii care mergeau in piata. Acum, noi trebuie sa producem, noi sa desfacem. In alta ordine de idei, perceptia clientului, a consumatorului direct s-a schimbat in ceea ce priveste comertul. Au aparut hipermarketurile, marii retaileri, care desfac o cantitate foarte mare de produse, ori ca sa intram intr-un astfel de hipermarket sunt anumite conditii care se cer. La nivel individual nu se poate, pentru ca hipermarketurile cer o predictibilitate, adica au nevoie de o perioada cat mai indelungata de asigurare. In momentul in care si-au invatat consumatorul ca acolo gasesc rosii sau vinete de Farliug, de exemplu, ei isi doresc ca acest lucru sa se intample pe o perioada cat mai mare de timp', a explicat Florin Imbrea.
El a adaugat ca aceste lucruri le resimt si stiu si fermierii caraseni, care au fost invitati la o sedinta de consiliere pe aceasta tema, unde li s-au explicat beneficiile, dar si cum pot sa se asocieze, fie intr-o cooperativa agricola, fie intr-un grup de producatori.
Printre beneficiile asocierii intr-o forma de cooperativa moderna se numara cresterea capacitatii de negociere in relatia cu furnizorii de materii prime, seminte sau echipamente agricole, dar si cu distribuitorii, optimizarea costurilor prin co-participare, se garanteaza o piata de desfacere mai larga. De asemenea, cei care opteaza pentru o asemenea forma de asociere sunt scutiti de la plata impozitului pe profit a cooperativelor, iar membrii cooperativei sunt scutiti de la plata impozitului pe cladirile si terenurile utilizate pentru obtinerea productiei agricole.
'Proiectul Agricoop este unul foarte important pentru Caras-Severin, mai ales ca judetul este unul preponderent muntos. Exista Agentia Nationala a Zonei Montane, cu doua birouri in judetul Caras-Severin, care are trei noi programe de dezvoltare, care se adreseaza fermierilor si in special cooperativelor, pentru ca acestea au un procent mult mai mare de suma nerambursabila acordata, decat cei care nu sunt asociati intr-o cooperativa. Exista programe pe lapte, carne, stana, lana si fructe de padure', a afirmat consilierul de teren din Regiunea Vest, Ida Suta.
Proiectul isi propune sa consilieze circa 400 de fermieri si sa infiinteze cel putin zece cooperative si un grup de producatori.
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in ...
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...