Proiect UE: Dublul standard la alimente, taxat aspru
Vineri, 04 Mai 2018

Vineri, 04 Mai 2018
Producatorii de alimente ar putea fi obligati sa le plateasca despagubiri consumatorilor europeni, in cazul in care le incalca acestora drepturile, inclusiv prin comercializarea unor produse cu dublu standard de calitate.
"Autoritatile nationale nu reusesc sa abordeze acest aspect in mod individual si solicita, prin urmare, gasirea unei solutii la nivelul UE. Reamintim ca Directiva 2005/29 / CE privind practicile comerciale neloiale este principalul instrument de protectie a consumatorilor de practicile inselatoare si neloiale; invitam Comisia sa modifice anexa I la Directiva privind PCN, adaugand practica dublei calitati la lista neagra; solicita Comisiei sa ofere un cadru juridic care sa permita consumatorilor sa solicite despagubiri din partea producatorilor atunci cand au fost incalcate drepturile consumatorilor", se mentioneaza intr-un amendament la regulamentul privind dublul standard de calitate, citat de presa centrala.
Potrivit europarlamentarilor, consumatorii trebuie informati daca un produs difera de asteptarile lor, pentru a nu se ajunge in situatia in care cumpara un produs pe care altfel nu l-ar achizitiona. Acestia propun si infiintarea unei directii specializate, care sa se afla sub coordonarea agentiei competente si care sa efectueze verificari in fabricile producatorilor asa incat sa se evite utilizarea dublului standard.
De asemenea, europarlamentarii propun ca numele producatorilor care folosesc dublul standard sa fie facute publice.
Piața ready meals - în creștere și în România Segmentul de produse gat...
Raportat la iulie 2024, producţia de carne a urcat la bovine, la porcine şi la păsări, însă...
tudiile realizate de Asociația Braziliană a Proteinei Animale (ABPA) arată că exporturile de carn...