Premium Porc a investit 3,4 mil. euro intr-o fabrica de nutreturi combinate

Premium Porc a investit 3,4 mil. euro intr-o fabrica de nutreturi combinate


Premium Porc Group, al doilea cel mai mare producator de carne de porc din Romania, a deschis cea de-a treia Fabrica de Nutreturi Combinate operata de grup in Romania, in Avrig, judetul Sibiu.

Cu o investitie de 3,4 milioane de euro, noua fabrica are o capacitate de productie de aproximativ 80.000 de tone de nutret pe an.

 

Inaugurarea fabricii de la Avrig, judetul Sibiu, face parte dintr-un proiect amplu al companiei Premium Porc Group, BraSib, demarat in anul 2017, in valoare totala de 32,5 milioane de euro. Proiectul a fost finantat in urma unui imprumut primit de la patru banci - UniCredit Bank, BCR, BRD Groupe Société Générale ?i Raiffeisen Bank.

 

Proiectul BraSib a cuprins deschiderea unei ferme de 5,400 de scroafe in Braila, precum si finantarea achizitiei si renovarii unor unitati de crestere si ingrasare in judetele Brasov si Sibiu.

 

Inaugurarea fabricii de nutreturi combinate din Sibiu, in urma unei investitii de 3,4 milioane de euro, marcheaza finalizarea proiectului BraSib.

 

Cu un design modern si digitalizat, fabrica dispune de o suprafata de aproximativ 2.000 m² si aparatura bazata pe tehnologia daneza, asigurata de SKIOLD, partenerii danezi ai Premium Porc Group, care au asigurat aparatura si pentru primele doua fabrici de nutreturi combinate inaugurate de grup in Romania.

 

„Ne bucuram sa anuntam finalizarea cu succes a celui mai ambitios proiect de expansiune pe care compania noastra l-a derulat in Romania, cu o investitie de 32,5 milioane de euro. Suntem mandri sa fim un jucator important pe piata din Romania, contribuind la dezvoltarea unui sector agricol sustenabil, modern si la crearea de noi locuri de munca si oportunitati de dezvoltare in regiunile in care suntem prezenti. Scopul nostru este sa contribuim la ridicarea standardelor in ceea ce priveste productia locala de carne de porc. Credem ca piata romaneasca are un potential urias si suntem hotarati sa investim in continuare si sa ne aducem contributia la dezvoltarea sectorului agricol din Romania”, a declarat Lars V. Drescher, CEO Premium Porc Group.

 

Premium Porc Group isi continua expansiunea, noua fabrica marcand locul grupului in top producatori de carne de porc din Romania.

 

Investitia in noua ferma de nutreturi combinate asigura calitatea hranei animalelor, compania punand accent pe normele de biosecuritate si gestionarea furajului propriu pentru animale. Noua constructie, 100% automatizata, consolideaza pozitia grupului in topul producatorilor de carne de porc din Romania. Totodata, fabrica reprezinta si un factor de optimizare a fluxului logistic si a distributiei regionale a hranii catre fermele din Brasov si Sibiu, prin flota proprie de transport, pentru a asigura normele de biosecuritate.

 

Calitatea cerealelor cumparate stabileste standarde ridicate, fiecare livrare de cereale fiind testata in laboratorul fabricii, pentru ca toate materiile prime sa indeplineasca standardele ridicate de calitate pe care le promoveaza Premium Porc Group.

 

Alaturi de Fabrica de Nutreturi Combinate din Avrig, Premium Porc Group mai opereaza alte doua fabrici in judetele Vrancea si Constanta.



Poti fi interesat si de