Petre Daea: Este necesara cresterea efectivelor de animale

Petre Daea: Este necesara cresterea efectivelor de animale


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit recent despre programul Carne de porc din fermele romanesti, precizand ca acesta a fost conceput pentru a creste efectivele de porci din Romania.

petre daeMinistrul Agriculturii, Petre Daea, a vorbit recent despre programul Carne de porc din fermele romanesti, precizand ca acesta a fost conceput pentru a creste efectivele de porci din Romania.
Seful MADR a mai declarat ca implementarea acestui program mai are ca scop pastrarea in tara a productiei de porumb, la aceasta cultura Romania ocupand prima pozitie la suprafata cultivata si locul doi la productia realizata, dupa Franta, informeaza Agerpres.

De aceasta specie nu ne-am ocupat. Nu s-a dat sprijin, piata s-a deformat, embargoul cu Rusia a facut presiune pe piata, am pierdut din punct de vedere al competitivitatii, iar efectivele de animale au scazut. Iata de ce am realizat programul Carne de porc. Ce facem cu acest program? In primul rand doresc sa ii aducem in situatia de a supravietui pe crescatorii de suine. Din 357 de ferme autorizate in Romania, care produc 4,3 milioane de carcase, intelegand porci grasi adusi in fata cutitului si carcasa clasificata data la consum, sunt intr-o situatie extraordinar de grea peste 120 de asemenea complexe. 257 dintre acestea au putut sa acceada la subventia pe care noi am dat-o in acest an, subventie care in fond inseamna recuperarea unor cheltuieli pe care ei le fac, de aceea ne ducem cu acest program pentru a-i duce la linia de plutire, a explicat Petre Daea.

Necesitatea acestui program a aparut din cauza presiunilor cu care se confrunta producatorii de carne de porc din Romania in valorificarea productiei si a importurilor masive de carne de porc care, conform statisticilor, s-au ridicat in 2015 la 230.000 de tone.

Romania inregistra, la 31 octombrie 2016, un consum de carne de porc de 24,4 kg pe an pe locuitor, in scadere cu aproape 8 kg fata de 2015 cand era de 31,4 kg/an/locuitor si cand consumul mediu din UE se cifra la 40,9 kg/an/locuitor.



Poti fi interesat si de