Peste 430 de fermieri vor primi 105 mil. euro in pachetul privind bunastarea animalelor

Peste 430 de fermieri vor primi 105 mil. euro in pachetul privind bunastarea animalelor


Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a autorizat la plata peste 105 milioane euro pentru 436 de beneficiari ai masurii privind bunastarea animalelor, porcine si pasari, informeaza APIA.

"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) anunta ca, pana la aceasta data, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a autorizat la plata suma totala de 105,016 milioane euro pentru beneficiarii Masurii 14 - Plati privind bunastarea animalelor - pachet a) porcine si pachet b) pasari din Campania 2022. Suma totala autorizata in valoare de 105,016 milioane euro este aferenta unui numar de 436 beneficiari, din care 33,706 milioane euro pentru bunastare porcine si 71,310 milioane euro pentru bunastare pasari", se arata in comunicatul APIA.

 

Platile se fac in lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei pentru un euro stabilit de Banca Centrala Europeana pentru data de 31.12.2021 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 2022/C1/02.

 

Sprijinul financiar are forma unei plati anuale fixe pe unitate vita mare (UVM) si reprezinta o plata compensatorie pentru pierderile de venit si costurile suplimentare suportate de fermieri care isi asuma voluntar angajamente in favoarea bunastarii animalelor, precizeaza sursa citata.



Poti fi interesat si de