Peste 4.700 de fermieri au primit 11,26 milioane euro de la APIA

Peste 4.700 de fermieri au primit 11,26 milioane euro de la APIA


Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a reluat plata regulara aferenta Campaniei 2018, autorizand marti la plata 4.722 fermieri cu suma totala de 11,26 milioane euro, a anuntat, miercuri, APIA.

In perioada 16 octombrie 2018 - 08 ianuarie 2019, APIA a autorizat la plata pentru Campania 2018 suma totala de 1,694 miliarde euro, reprezentand avans si plata regulara.

 

Efectuarea platii regulare a inceput in data de 1 decembrie 2018 fiind platiti pana in prezent un numar de 702.247 fermieri cu suma totala de 616,07 milioane euro, se arata in comunicatul APIA.

 

Platile vor continua pana la 31 martie 2019, conform graficului stabilit, astfel incat toti beneficiarii sa primeasca banii cuveniti.

 

Platile se efectueaza la cursurile de schimb valutar stabilite de catre Banca Centrala Europeana la data de 28 septembrie 2018, respectiv la 4,6638 lei/euro pentru platile finantate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricola) si la 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de catre BCE in data de 29 decembrie 2017, pentru platile finantate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala.

 

Fermierii romani au depus, in perioada 1 martie - 15 mai, peste 855.000 de cereri unice de plata pentru o suprafata de 9,7 milioane de hectare, inregistrandu-se o depasire cu 250.000 de hectare fata de anul 2017. Anul trecut au fost depuse 884.464 cereri, pentru o suprafata de 9,545 milioane hectare.

 

Plafonul alocat Romaniei pentru platile directe, prevazut in regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018.



Poti fi interesat si de