Peste 37.000 de porci de la o ferma din Olt, eliminati din cauza PPA

Peste 37.000 de porci de la o ferma din Olt, eliminati din cauza PPA


Peste 37.000 de porci dintr-o exploatatie comerciala din comuna Tufeni vor fi eliminati, in contextul confirmarii unui focar de pesta porcina africana (PPA) la ferma in cauza, de la inceputul lunii august aceasta fiind a patra exploatatie comerciala de suine din judetul Olt in care a fost declarat focar.

Potrivit unui comunicat transmis de Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Olt, focarul de la exploatatia comerciala din Tufeni a fost confirmat in urma analizelor efectuate la laboratorul IDSA Bucuresti.

 

DSVSA Olt precizeaza ca in urma confirmarii focarului de PPA, Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB), intrunit pe 4 septembrie, a aprobat 'Planul de masuri privind combaterea pestei porcine africane in exploatatia comerciala de porci din localitatea Tufeni, unde se va aplica masura eliminarii tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 37.500 capete suine, in conformitate cu prevederile legislatiei sanitare veterinare in vigoare'.

 

Totodata, carcasele porcilor morti sau eliminati din focar si toate materialele din incinta exploatatiei vor fi distruse sub supraveghere oficiala, in conformitate cu prevederile legale.

 

De la inceputul lunii august si pana in prezent, au mai fost confirmate focare de pesta porcina africana la exploatatii comerciale din localitatile Ipotesti, Negreni si Constantinesti (Scornicesti).

 

Un focar de PPA a fost declarat pe 27 august la o ferma din Negreni (Scornicesti), unde au fost eliminati aproximativ 31.000 de porci.

 

In luna august au mai fost declarate focare de PPA la o ferma din comuna Ipotesti (focar declarat pe 20 august), unde au fost eliminati aproximativ 30.000 de porci, precum si la o exploatatie comerciala din Constantinesti (Scornicesti), de unde au fost eliminati aproximativ 1.650 de porci, dupa o decizie a CLCB din 12 august.

 

In urma confirmarii focarelor de PPA in cele patru ferme de porci mentionate, de la inceputul lunii august si pana in prezent au fost eliminati in judetul Olt peste 100.000 de porci.

 

In gospodariile populatiei sunt active opt focare de PPA, in localitatile Topana, Leleasca, Cungrea, Verguleasa, Obarsia si Falcoiu.



Poti fi interesat si de