Pesta porcina africana langa Bucuresti


Autoritatile din Bucuresti si judetul Ilfov au confirmat oficial prezenta pestei porcine africane la porcii mistreti de pe teritoriul Fondului Cinegetic 5, Bucuresti, mai precis Judetul Ilfov, localitatea Voluntari. Expertii in domeniu au subliniat ca pierderile industriei sunt enorme.

"Se aproba Planul de Masuri ce trebuie aplicat ca urmare a confirmarii oficiale a Pestei Porcine Africane (porc mistret) pe teritoriul Fondului Cinegetic 5 Bucuresti, localitatea Voluntari, Judetul Ilfov, administrat de AVPS Lunca, care face parte integranta din prezenta hotarare. Reprezentantii institutiilor nominalizate, autoritatile publice locale (unitatile locale de sprijin), proprietarii exploatatilor de porcine, gesttionarii Fondurilor cinegetice vor duce la masurile stabilite prin Planul de Masuri ca urmare a confirmarii pestei porcine africane la mistreti (Fondul Cinegetic 5 Bucuresti), pe teritoriul judetului Ilfov", se arata intr-o hotarare a prefecturii judetului Ilfov.

 

Amintim ca vara trecuta, au fost confirmate mai multe cazuri de Pesta Porcina Africana la cel putin doua gospodarii din Sectorul Ilfov.

 

"In data de 3 iulie 2019, a fost confirmata prezenta virusului Pestei Porcine Africane de catre Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti (I.D.S.A.) – Laboratorul National de Referinta, la 2 porci domestici din doua gospodarii din judetul Ilfov, respectiv localitatile Peris si Piscu. Exploatatiile respective au fost plasate sub supraveghere oficiala si au fost aplicate masuri de restrictie pentru circulatia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor si a mijloacelor de transport", transmitea pe 5 iulie ANSVSA.

 

Expertii in domeniu sustin ca aceasta ultima confirmare a pestei porcine in Ilfov nu aduce mari schimbari, in contextul in care doar doua judete din toata tara ramasesera neafectate. Acestia sustin ca raspandirea acestui virus a fost facilitata si de lipsa de reactie a autoritatilor romane.

 

"Acum, prea mult nu schimba, pentru ca oricum mai erau doar doua judete in care pesta porcina nu fusese confirmata. Acum s-a dat drumul la vanatoare, insa e greu de crezut ca astfel pot fi omorati toti mistretii infectati. Acest lucru a fost poate posibil pe domeniile de vinatoare speciale, unde mistretii sunt crescuti special pentru asta, si unde a fost sacrificat intreg fondul de vanatoare. Oricum, salvare nu mai avem acum. Raspandirea pestei porcine a fost scapata de mult timp de sub control, iar acest lucru ne-a costat foarte mult. Doar importul de carne de porc a crescut de la 55% la 85-90%. Pierderile sunt foarte mari, si s-a vazut si in cresterea presurilor la carnea de porc. Parerea mea este ca nu au fost luate la timp toate masurile necesare. Puteam salva multe ferme, unde virusul pestei nu ajunsese inca, chiar daca el fusese confirmat in localitate. Se puteau crea culoare speciale spre abatoare, existau solutii. Din pacate, in sase luni la noi pesta a ajuns intoata tara. Ceea ce nu s-a intamplat in alte tari, precum Polonia sau Ungaria. Se pare ca ei au stiut sa ia masurile potrivite", a declarat Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara FNSIA.



Poti fi interesat si de