PPA: Controale aspre in ferme, 800 de porci ucisi

PPA: Controale aspre in ferme, 800 de porci ucisi


De la nord la sud si de la est la vest, pesta porcina africana se extinde tot mai mult, iar masurile luate de autoritati sunt tot mai aprige. Numai in judetul Olt sunt in prezent 22 de focare, iar aproape 800 de porci au fost ucisi preventiv.

Olt. Pesta porcina africana s-a extins in judetul Olt in ultima luna, astfel ca in prezent sunt 22 de focare in opt localitati: Cilieni, Daneasa, Sprancenata, Gostavatu, Stoenesti, Ianca, Comani si Valeni. Cele mai multe focare - sapte - sunt inregistrate la Cilieni, unde a fost aplicata masura uciderii preventive a tuturor porcilor din gospodarii. Au intocmit dosare de despagubire in urma aplicari masurii eliminarii porcilor 178 de proprietari de suine.

 

"Pentru a preveni raspandirea bolii, conform procedurilor, specialistii din cadrul DSVSA Olt au luat imediat masuri privind punerea sub supraveghere sanitara veterinara a exploatatiilor afectate, impunerea de restrictii de miscare din si catre curtile si localitatile afectate, eliminarea din focare a porcilor vii, ecarisarea cadavrelor, efectuarea dezinfectiei exploatatiilor afectate, a spatiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor si a obiectelor potential contaminate, instituirea filtrelor rutiere. Pana astazi, au fost ucise in focare un numar de 106 capete suine. In data de 25.07.2019 s-a incheiat actiunea de eliminare preventiva a porcilor in localitatea Cilieni, fiind eliminate un numar de 668 capete porcine din 178 exploatatii, pentru care au fost intocmite 178 de dosare de despagubire", se arata in comunicatul DSVSA Olt.

 

Covasna. DSVSA Covasna a anuntat ca saptamana aceasta va demara controale in peste 200 de ferme agricole, precum si in trafic pentru prevenirea extinderii pestei porcine in judet. Directorul executiv al DSVSA Covasna, Siko Barabasi Sandor, a precizat, luni, ca in zilele urmatoare va fi convocat la nivel judetean Centrul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) pentru a se lua in discutie masurile necesare pentru combaterea extinderii pestei porcine, respectiv efectuarea de controale la exploatatiile de porcine, la stane, tabere de vara, cantoane sau locuri izolate, depistarea cresterii ilegale a suinelor sau comercializarea ilegala a acestora, organizarea de controale zilnice pe arterele rutiere principale si secundare, precum si reducerea efectivelor de mistreti.

 

“Evolutia si extinderea galopanta a pestei porcine africane impune intensificarea masurilor de control. In aceasta saptamana vor incepe controalele privind respectarea de catre agricultori a cerintelor legale de eco-conditionalitate si a bunelor practici agricole si de mediu. La nivelul judetului Covasna vor fi controlate peste 200 de exploatatii”, a mentionat Siko Barabasi Sandor.

 

Botosani. Autoritatile judetene au interzis, in baza unei decizii, organizarea manifestarilor dedicate Zilelor comunei Vlasinesti, ca urmare a aparitiei unui al doilea focar de pesta porcina africana. Intruniti, luni dupa-amiaza, in sedinta extraordinara, membrii Comitetului Local de Combatere a Bolilor au dispus, printre altele, si interzicerea organizarii petrecerii campenesti care ar fi urmat sa aiba loc pe data de 15 august.

 

Salaj. O suspiciune de pesta porcina africana la porci domestici a fost semnalata luni, intr-o exploatatie din localitatea Uileacul Simleului, in urma testarii virusologice realizate in laboratorul din cadrul DSVSA Salaj, proba fiind trimisa la Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala Bucuresti, pentru confirmarea bolii. O comisie de specialitate va stabili valoarea de despagubire a porcilor sacrificati din exploatatia unde exista suspiciunea de PPA.

 



Poti fi interesat si de