O noua platforma de colectare a gunoiului de grajd pentru fermierii din Giurgiu

O noua platforma de colectare a gunoiului de grajd pentru fermierii din Giurgiu


Fermierii din judetul Giurgiu au la dispozitie o noua platforma de colectare a gunoiului de grajd, finantata de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, potrivit unui comunicat al institutiei.

Investitia din comuna Colibasi, judetul Giurgiu, vine in sprijinul crescatorilor de animale, care nu vor mai fi obligati sa investeasca sume importante in infrastructura pentru depozitarea si compostarea balegarului, deoarece vor beneficia de o platforma comunala pentru colectarea gunoiului de grajd, construita in cadrul proiectului 'Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti' (CIPN).

 

Noua platforma are o capacitate de stocare de 1.620 mc/an, cu o valoare a investitiei de 1,7 milioane de lei cu TVA, asigurata de Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP) in proportie de 93,8%, cofinantarea comunei de 6,2% fiind platita din bugetul local.

 

'Investitiile implementate de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, finantate din fonduri guvernamentale, au ca scop principal reducerea poluarii apelor subterane si de suprafata cu nitratii proveniti din gunoiul de grajd si, prin aceasta, cresterea calitatii vietii in comunitatile afectate. In acelasi timp, platformele comunale pentru depozitarea gunoiului de grajd sunt un real sprijin pentru fermierii care lucreaza cu APIA si cu AFIR. Cei care depoziteaza gunoiul de grajd pe platforma comunala au acum nevoie de capacitati de stocare individuale mult mai mici, care sa acopere doar intervalul intre doua transporturi la platforma', a declarat Naiana Milea, directorul Unitatii de Management a Proiectului 'Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti'.

 

Modul in care urmeaza a fi acoperite costurile de exploatare a sistemului de colectare urmeaza a fi stabilit printr-o hotarare a Consiliului Local. Practic, se urmareste implementarea unui serviciu public pentru managementul dejectiilor provenite de la animalele din gospodarii si fermele mici.

 

Pentru o cat mai buna functionare a platformei, investitia a inclus si achizitionarea utilajelor necesare in managementul eficient al gunoiului de grajd pentru colectarea, manevrarea, compostarea si imprastierea gunoiului de grajd: un tractor, doua remorci, un incarcator frontal, o masina de imprastiat compostul si o cisterna vidanja.

 

Se poate asigura, astfel, gestionarea corecta a gunoiului de grajd din aceasta zona, responsabilitate care implica atat fermierii cat si autoritatea locala, obiectivul final fiind reducerea poluarii apelor cu nitrati.

 

In final, compostul rezultat (mranita) va putea fi valorificat prin vanzare, imprastiere pe terenurile agricole sau, in functie de contractul incheiat cu fermierii, va putea fi returnat acestora pentru uz propriu.

 

Proiectul 'Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti' este parte a demersurilor Guvernului Romaniei de asigurare a implementarii Directivei Nitrati, prin care se urmareste reducerea poluarii cu nutrienti din surse agricole. Proiectul este in a doua faza, cea de finantare aditionala.

 

Proiectul initial a demarat in 2008 si s-a incheiat in 2017 si a finantat un numar de 86 de platforme de management de gunoi de grajd.

 

Finantarea aditionala a proiectului a fost alocata pentru cinci ani, pana in martie 2022. In aceasta faza a proiectului vor fi finantate peste 86 de comunitati locale.



Poti fi interesat si de