Noile norme privind gestionarea fondurilor UE
Joi, 01 Septembrie 2016
Joi, 01 Septembrie 2016
Guvernul a aprobat normele metodologice de aplicare privind gestionarea fondurilor UE nerambursabile alocate Romaniei pentru agricultura, dezvoltare rurala, pescuit si afaceri maritime.
Potrivit unui comunicat al Executivului, hotararea aprobata in sedinta de miercuri stabileste normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG 49/2015 privind gestionarea financiara a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit si politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum si a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 si pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul garantarii.
Reglementarile aprobate vizeaza eficientizarea procedurilor de plata, monitorizare si control al implementarii programelor in domeniul agriculturii, dezvoltarii rurale, pescuit si afaceri maritime, precizeaza sursa citata.
Totodata, actul normativ reglementeaza distinct si detaliat mecanismele pentru gestionarea fluxurilor fondurilor europene alocate Romaniei din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala), FEGA (Fondul European de Garantare Agricola) si FEPAM (Fondul European pentru Pescuit si Afaceri Maritime).
Normele reglementeaza si aspectele care tin de contributia nationala aferenta, respectiv, etapele, termenele, procedurile prin care se deruleaza fluxurile financiare europene si nationale, conturile aferente derularii acestor sume la nivelul institutiei centrale, respectiv, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, cat si al unitatilor subordonate, ale Agentiilor de Plata si Autoritatilor de Management.
Fluxurile financiare privind derularea fondurilor nerambursabile FEGA, FEADR si FEPAM si a sumelor alocate de la bugetul de stat de catre Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA), Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) si MADR prin conturile deschise la Trezoreria Statului si Banca Nationala a Romaniei se aproba prin ordin al ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. De asemenea, AFIR si MADR vor efectua platile catre beneficiari in termen de 5 zile lucratoare de la data alimentarii conturilor deschise la Trezoreria Statului, se arata in comunicat.
Potrivit sursei citate, Trezoreria statului nu va percepe comisioane sau alte taxe pentru efectuarea operatiunilor de incasari si plati prin conturile Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura (APIA) si Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), precum si prin conturile beneficiarilor.
Normele metodologice detaliaza, totodata, conditiile in care beneficiarului i se solicita o garantie pentru acordarea avansului, precum si cazurile si modul in care sunt percepute dobanzi si penalitati si cum sunt gestionate sumele neutilizate.
Potrivit dispozitiilor specifice din domeniul garantarii, prevazute in normele metodologice aprobate astazi, gestionarii schemelor de garantare vor prezenta la MADR trimestrial si anual Raportul de activitate privind derularea in continuare a schemelor de garantare, mai precizeaza comunicatul.
Actul normativ mai prevede, de asemenea, ca, lunar, pana la data de 10 ale lunii curente, gestionarii schemelor de garantare vor transmite catre MADR situatia surselor ramase la dispozitie la inchiderea programului si utilizate in continuare, in vederea intocmirii contului de executie pentru luna expirata si transmiterii acestuia la Ministerul Finantelor Publice pana la data de 15 a lunii curente.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...