Neamţ: Focar de pestă porcină la o exploataţie comercială din comuna Horia

Neamţ: Focar de pestă porcină la o exploataţie comercială din comuna Horia


Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o exploataţie comercială din comuna Horia, a informat într-un comunicat de presă, Prefectura Neamţ.

Prefectul Adrian Bourceanu a convocat Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Neamţ, unde a fost analizată situaţia generată de confirmarea focarului.

 

Potrivit sursei citate, exploataţia deţine un efectiv de peste 8.500 de scroafe gestante şi porci tineri, pentru reproducţie.

 

"În cadrul focarului, 107 animale au murit, fiind confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane", precizează comunicatul de presă al Prefecturii Neamţ.

 

În cadrul şedinţei de joi, autorităţile au decis sacrificarea tuturor porcilor din exploataţie, sub supraveghere sanitar-veterinară oficială, neutralizarea carcaselor şi a materialelor contaminate, precum şi efectuarea operaţiunilor succesive de curăţare, dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

 

Totodată a fost instituită zona de protecţie pe o rază de trei kilometri, care include localităţile Cotu Vameş şi Horia din comuna Horia, precum şi localitatea Ion Creangă din comuna Ion Creangă.

 

Zona de supraveghere stabilită de autorităţi este pe o rază de zece kilometri în jurul focarului de pestă porcină. În localităţile din zona de supraveghere se aplică restricţii privind mişcarea şi comercializarea suinelor, controale sanitar-veterinare în exploataţii şi verificări în trafic pentru prevenirea răspândirii virusului.

 

În şedinţa CLCB Neamţ a fost demarată şi procedura de constituire a comisiei de evaluare în vederea stabilirii despăgubirilor pentru agentul economic care deţine exploataţia unde s-a confirmat pesta porcină.



Poti fi interesat si de