Ministrul Agriculturii si-a propus sa reduca la zero deficitul comercial la carnea de porc
Marti, 29 August 2023
Marti, 29 August 2023
"Vorbind de porc, in momentul de fata sunt contracte semnate in finantare si in executie pentru 56.000 de locuri de cazare pentru scroafe, in ferme noi. Asta inseamna ca dupa finalizarea acestor investitii pe o perioada de 2 ani, putem produce in plus, in Romania, aproape 1,6 - 1,8 milioane de purcei. Vom continua acest program de reproductie si in perioada urmatoare, pentru ca din calculul economic pe care l-am facut la Ministerul Agriculturii si am discutat si cu sectorul, practic un purcel importat pentru a fi bagat intr-o ferma de gras este aproape 128 de euro. Costul de productie pentru un purcel crescut in Romania este de 60 euro. Asta inseamna ca acesti bani care ar trebui sa ramana in buzunarele fermierilor si in fermele din Romania pentru a avea un capital de lucru si a se dezvolta, pleaca in alta parte, in afara Romaniei", a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Barbu.
Seful de la Agricultura a subliniat ca isi doreste sa se produca in Romania cantitatea necesara de purcei, care se ridica la circa 9 milioane, iar ulterior aceasta sa fie introdusa in fermele de crestere a porcilor.
"Cred in salvarea sectorului suin pentru ca este un sector pe care mi l-am asumat ca ministru al Agriculturii, pentru ca vreau ca in Romania sa se produca cantitatea necesara de purcei. Practic, sunt 9 milioane de purcei de care Romania are nevoie pentru a fi integrati in fermele de gras. Este un sector prioritar si v-am spus atata timp cat voi fi si voi detine aceasta functie de ministru al agriculturii vreau ca sectorul suin din Romania sa fie salvat. Vreau ca balanta comerciala sa fie "0" pe produsele din carne de porc. Daca incepem anumite programe si ne tinem de ele, daca este continuitate pe aceste proiecte care sunt de siguranta alimentara, indiferent cine va fi ministru, cred ca intr-o perioada de 5 ani, daca se merge in ritmul acesta, balanta comerciala isi va reveni. Cred ca toti avem datoria, toti care vom fi pe scaunul acesta de ministru, sa ne uitam in balanta comerciala si sa dam romanilor carne si produse alimentare fabricate in Romania. E pacat ca milioanele de tone de cereale sa plece la export, atata timp cat poti sa dezvolti aici sectorul zootehnic, care inseamna plus valoare", a explicat el.
Ministrul Agriculturii a mentionat ca a luat decizia de a schimba modul de accesare a fondurilor europene din Planul Strategic 2023-2027, iar cei care vor investi in zootehnie vor merge pe axe separate.
"Am luat o decizie in ceea ce priveste pe masurile de accesare a fondurilor europene din Planul Strategic 2023-2027: le-am impartit pe deficitul din balanta comerciala. Practic, cei care vor investi in zootehnie vor merge pe axe separate, pentru a nu se mai intampla ca in 2024 sa avem 70% numai proiecte pe parte de bovine, iar pe partea de porcine pe care avem deficit sa nu putem face investitii. Fiecare beneficiar care vrea sa dezvolte in partea de zootehnie va avea axa separata. Vrei sa-ti faci ferma de porc, ferma de vaca, ferma de ovine, ferma de pasari, nu vor fi amestecate aceste proiecte. Totul a fost creat pentru a indrepta balanta comerciala in Romania. Nu vreau sa mai mergem in Romania pompieristic. Sunt adeptul dezvoltarii agriculturii romanesti prin a dezvolta ferme si a nu mai arunca banii fara a avea plus valoare", a mai spus seful de la Agricultura.
Potrivit sursei citate, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va finanta partea de reproductie, iar prin Planul Strategic oamenii vor putea accesa fonduri pentru partea de crestere.
"Reproductia nu mai are ce cauta in Planul Strategic 2023-2027. Pe acest program, oamenii trebuie sa acceseze proiecte pentru cresterea de porcului, atata timp cat Ministerul Agriculturii face partea de purcel. Practic, sa se dezvolte concomintent si partea de crestere, de gras, iar purceii pe care ii producem in aceste ferme sa mearga pe crestere. Vrem sa nu ajungem in situatia sa producem purcei si sa fim nevoiti sa-i exportam, pentru ca nu avem ferme de gras. Toate au fost gandite cu cap, in asa fel incat sa producem 1,8 milioane de purcei in 2 ani de zile, iar prin banii alocati prin Planul Strategic pe crestere sa fie acoperit efectivul de porci", a explicat Florin Barbu.
Potrivit datelor statistice, numarul porcilor crescuti anul trecut in fermele romanesti a fost de 17 ori mai mic decat in anii de dinainte de Revolutie si de 7 ori mai putin fata de anul 2000, iar acest lucru se vede in balanta comerciala in conditiile in care Romania importa anual carne de porc de peste 750 de milioane de euro.
Dupa aparitia pestei porcine africane in fermele din Romania, importul de carne de porc a crescut de la 290.000 de tone, cat era in 2017, la aproape 500.000 de tone in 2019, iar in 2022, la 750.000 de tone.
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...
Institutia Prefectului Salaj a precizat ca Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat,...