Ministrul Agriculturii promite dublarea fondurilor pentru Investalim

Ministrul Agriculturii promite dublarea fondurilor pentru Investalim


Fondurile alocate prin programul Investalim ar putea fi dublate pana la 1,2 miliarde de euro, in timp ce fermierii vor putea beneficia in perioada urmatoare de credite avantajoase pentru capital de lucru cu comisioane achitate de Ministerul Agriculturii, a anuntat ministrul de resort, Florin Barbu.

'Avem Planul Strategic care este asteptat de foarte multi fermieri. Sunt bani care vor fi lansati in prima sesiune pana la sfarsitul lunii noiembrie, undeva aproape de 2,2 miliarde de euro. Sunt bani pe partea de procesare pentru fermierii mai mici, iar Guvernul Romaniei a luat decizia, la un proiect foarte important, Investalim, de aproape 600 de milioane de euro, de procesare la nivel mai mare. Spun acest lucru pentru ca ne dorim foarte mult, atat eu, cat si domnul premier Marcel Ciolacu, ca acest program sa fie dublat la aproape 1,2 miliarde de euro in Romania, in asa fel incat materia prima care este produsa in Romania sa fie procesata aici, sa nu mai fie exportata si sa aducem produse finite din export', a subliniat seful MADR, la conferinta 'Orizonturi ale Planului Strategic 2023-2027'.

 

Barbu a mentionat ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale are programe ambitioase si pe partea de independenta energetica, care vor fi lansate incepand cu data de 5 noiembrie.

 

'Practic, este vorba despre independenta energetica in ferme pentru fermieri si pentru procesatori, cat si pentru sistemul de irigatii din Romania. Vorbim de asociatiile de udatori pentru ca ne dorim sa scadem cat mai mult costurile cu energia si, practic, acesti bani sa ramana fermierilor, sa poata investi, sa poata avea bani pentru finantarea proiectelor pe care in perioada urmatoare sunt sigur ca le vor depune prin programul strategic', a mai spus Barbu.

 

Un alt punct foarte important pentru fermieri este partea de creditare, iar ministrul Agriculturii a anuntat ca va fi lansat un 'credit al fermierului', cu o dobanda foarte buna si cu comisioane achitate de MADR.

 

'Stim dificultatea cu care se confrunta fermierii astazi. Incercam, si sunt sigur ca voi reusi - am avut o discutie si la Consiliul de Ministri si la Comisie - pentru lansarea unui credit al fermierului cu o dobanda foarte buna, de 1,95%, iar ROBOR si toate comisioanele vor fi achitate de Ministerul Agriculturii. Va fi un credit pentru capital de lucru cu o valoare de pana la 20% sau 30%, vedem in functie de cifra de afaceri realizata de fiecare fermier, un credit pe o perioada de 5 ani, prin care Romania si Guvernul Romaniei pun la dispozitie aproape 4,5 miliarde de lei', a mentionat el.

 

Nu in ultimul rand, Barbu a transmis reprezentantilor asociatiilor agricole prezente la conferinta ca, atat el, cat si Ministerul Agriculturii, sunt parteneri loiali, iar orice problema cu care se confrunta va fi discutata la Ministerul Agriculturii.

 

'Impreuna cu dvs. si asociatiile voi lua mandatul necesar cu care trebuie sa merg la Comisia Europeana. De aceea, saptamana viitoare voi avea intalnire cu asociatiile si, in functiile de discutiile pe care le voi avea, mandatul meu la Consiliul de Ministri din luna noiembrie va fi mandatul asociatiilor de profil din Romania', a adaugat oficialul MADR.



Poti fi interesat si de