Ministrul Agriculturii anunta cresterea efectivelor de porci cu inca 1,5 milioane, in 2025

Ministrul Agriculturii anunta cresterea efectivelor de porci cu inca 1,5 milioane, in 2025


Romania va avea anul acesta 1,5 milioane de porci in plus in fermele deschise in 2023, iar pe sectorul zootehnic exista un program pentru dezvoltarea de ferme la vaca de lapte, astfel incat sa acoperim gradul de autosuficienta in urmatorii 3 ani si pe partea de lactate, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, dupa vizita premierului Marcel Ciolacu la ministerul de resort.

El a dat asigurari ca toate proiectele de investitii, de 3,5 miliarde de euro, care se deruleaza la Ministerul Agriculturii vor continua.

 

'Bugetul pentru anul 2025 este unul care acopera necesitatea si in continuare sunt sigur ca in urmatorii 3 ani Romania, cu cei 1,5 miliarde de euro procesare in Romania, vorbim de fonduri europene, dar si de programul Investalim, va deveni cel mai important jucator din sud-estul Europei. Sunt foarte multe proiecte si pe partea de zootehnie - vorbim de porc, pasare - vor continua aceste proiecte. Anul acesta vom produce undeva la 1,5 milioane de purcei in plus pe fermele pe care le-am inceput in anul 2023, peste 80 de milioane de pui produsi in Romania in sectorul avicol, dar si celelalte sectoare le-am dezvoltat pe fonduri europene', a spus Barbu.

 

Florin Barbu i-a transmis premierului ca Ministerul Agriculturii 'isi va face treaba'.

 

'Aveti toata asigurarea ca Ministerul Agriculturii isi va face treaba. Ministerul Agriculturii va sta intr-o comunicare permanenta cu toate asociatiile de producatori din Romania si cred ca in urmatorii 3 ani balanta comerciala (...), unde este deficitara, va fi rezolvata cu aceste proiecte importante pentru fermieri, dar si pentru romani, sa aiba acces la alimente romanesti', a sustinut acesta.

 

Seful de la Agricultura a adaugat ca fermele de porci deschise in 2023 sunt deja populate in reproductie in proportie de peste 60%, iar efectivul de porcine va creste anul acesta cu inca 1,5 milioane.

 

'Obiective am avut inca din 2023, cand am deschis ferme in Romania si deja peste 60% din aceste ferme sunt populate in reproductie si v-am spus ca in anul 2025 Romania va mai produce inca 1,5 milioane de purcei, implicit introdusi in fermele de gras din Romania. Si in sectorul zootehnic, daca vorbim de lactate, avem un program pentru dezvoltare, atat pe fonduri europene, dar si pe buget de stat, pentru dezvoltarea de ferme la vaca de lapte, astfel incat deficitul pe care il avem - este de 50.000 de juninci - astfel incat sa acoperim gradul de autosuficienta in urmatorii 3 ani si pe partea de lactate, lapte, branza si alte categorii de produse pe baza de lapte', a mai spus Barbu.



Poti fi interesat si de