Ministerul Agriculturii are un buget de aproape 5 miliarde de euro credite bugetare, in 2025

Ministerul Agriculturii are un buget de aproape 5 miliarde de euro credite bugetare, in 2025


Ministerul Agriculturii are in 2025 un buget foarte bun, de aproape 5 miliarde de euro credite bugetare si 27 de miliarde de lei credite de angajament, pentru ca in continuare va sprijini dezvoltarea zootehniei din Romania si va lansa proiecte importante, atat in sectorul de crestere a porcilor, cat si in sectorul avicol si in cel zootehnic, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

'Am prezentat formelor asociative partea de buget. Anul acesta, Ministerul Agriculturii are un buget foarte bun, de aproape 5 miliarde de euro credite bugetare, dar avem si 27 de miliarde de lei credite de angajament, pentru ca, in continuare, Ministerul Agriculturii, asa cum am spus, va merge pe dezvoltarea zootehniei din Romania si va lansa proiecte importante, atat in sectorul de porc, in sectorul avicol, dar si in sectorul zootehnic. Vorbim de vaca de lapte si vaca de carne, pentru ca (...) in perioada urmatoare si in urmatorii patru ani, ministerul va avea un singur scop: dezvoltare de ferme, de zootehnie in Romania. Toate aceste investitii vor fi cu un sprijin destul de consistent: 70% schema de ajutor de stat, 30% contributia beneficiarilor', a afirmat Barbu.

 

Potrivit acestuia, si in 2025 va continua dezvoltarea sectorului de crestere a porcilor, astfel incat, de la 3,2 milioane de suine, Romania ajunge undeva la 5,2 - 5,3 milioane.

 

'Asa cum am spus (...) sunt domenii esentiale acolo unde noi avem deficit in balanta comerciala si am investit foarte mult in bazinul legumicol cu aceste echipamente de incalzire, pe de o parte. Sigur, continuam si anul acesta in sectorul de porc din Romania, de la 3,2 milioane, Romania ajunge undeva la 5,2 - 5,3 milioane de porci crescuti. Gradul de autosuficienta la carnea de pui - prin finalizarea celor 100 de milioane de locuri si crestere de pui de carne- Romania a ajuns la performanta de a avea un grad de autosuficienta de 145%, iar peste 180 de milioane de pui din Romania crescuti - pentru ca Romania produce cel mai de calitate pui, 70-90% hranit cu porumb - pleaca la export, pentru ca din discutiile pe care le-am avut la Comisia Europeana am deschis foarte multe piete si vorbim de doua piete importante: Franta si Germania importa pui romanesc din Romania', a sustinut seful de la Agricultura.

 

In alta ordine de idei, Florin Barbu a subliniat ca in magazine peste 75% din produse sunt produse romanesti procesate in Romania si doar 25% vin din import.

 

'Eu va spun ca peste 75% produse procesate in Romania, ca vorbim de procesatori romani, ca vorbim de procesatori care au investit, multinationale, in Romania, sunt in magazinele de retail. Acum, daca vorbim de fructe si vorbim de citrice, in Romania nu putem face banane, portocale. Daca vorbim de mere, 200 de milioane de euro au fost semnate anul trecut pentru infiintare de plantatii pomicole in Romania. (...) Bineinteles si prin programul national strategic, in zonele pomicole din Romania s-a investit foarte mult si sunt foarte multe proiecte in derulare pe conditionare, adica de pastrare, astfel incat tot timpul anului fructele care se produc in Romania sa fie comercializate in magazinele de retail', a mentionat ministrul.

 

In ceea ce priveste legumele, acestea se gasesc in functie de sezon, dar au fost semnate contracte cu tineri fermieri din bazinele legumicole astfel incat si pe timp de iarna sa avem legume romanesti, a adaugat el.

 

'Ministerul Agriculturii a semnat aproape 4.000 de contracte de instalare a tinerilor fermieri. Din cele 4.000 de contracte, 2.800 de contracte au fost semnate in bazinele legumicole prin care am asigurat 70.000 euro fara cofinantare, prin care ei sunt obligati sa-si ia echipamentul de incalzire, si restul 40.000 euro bani necesari pentru combustibil, astfel incat si pe timp de iarna sa avem legume romanesti', a sustinut el.

 

In opinia ministrului Agriculturii, 'retailerii au intrat intr-o linie dreapta', existand magazine, chiar daca putine, in care nu exista carne de porc sau de pui de import.

 

'Eu zic ca retailerii au intrat intr-o linie dreapta. Spun acest lucru de ce? In doua magazine de retail din Romania nu exista carne de porc sau carne de pui adusa din afara. Cred ca ati auzit de 3.ro, unde nu exista, si pot sa dau si magazinele Penny si Lidl, unde nu au carne de porc si de pui din import. (...) Eu va spun, eu sunt din judetul Olt, pe piata din Slatina sunt mai mult de 10 producatori care, in momentul de fata, au rosii romanesti, iar slatinenii cumpara rosii romanesti din solariile din zona Olt de la producatorii locali. (...) Acum... cheltuielile sunt mari, asa cum spuneam, cu incalzirea serelor si solariilor, dar cred ca romanii au inteles ca nu conteaza ca dau 5 lei sau 10 lei in plus pe kilogram, dar sa stiti: consumul de catre romani al produselor romanesti a crescut', a adaugat Florin Barbu.



Poti fi interesat si de