Metro vrea sa isi vanda operatiunile din China

Metro vrea sa isi vanda operatiunile din China


Retailerul german Metro AG analizeaza posibilitatea vanzarii unui pachet majoritar de actiuni la divizia sa din China catre un ofertant local, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

Potrivit surselor, Metro AG este dispusa sa vanda pana la 80% din actiunile diviziei din China daca va primi o oferta atractiva. Sursele adauga faptul ca vanzarea ar putea demara in lunile februarie sau martie, dupa sarbatoarea Noului An chinezesc. Cat de mare va fi pachetul de actiuni ce va fi vandut, depinde de ofertele primite, iar in tranzactie ar putea fi incluse si activele imobiliare ale Metro din China, au spus sursele.

 

"Exista dorinta de a monetiza un activ atractiv. Cu toate acestea, se pune intrebarea ce ramane din Metro dupa vanzarea unor active interesante pentru crestere?", sustin analistii de la Sanford C. Bernstein Ltd.

 

Afacerile din China ale Metro Cash & Carry cuprind 95 de magazine iar in exercitiul financiar 2017-2018 au raportat venituri de 2,7 miliarde euro. Sursele citate de Bloomberg sustin ca anul trecut Metro AG a desemnat bancile Citigroup Inc. si JPMorgan Chase & Co. pentru a efectua o evaluare a operatiunilor sale din China, iar la finalul acestei evaluari grupul german a decis sa cedeze controlul catre un partener chinez.

 

Un purtator de cuvant de la Metro a precizat ca grupul este intr-un stadiu preliminar in evaluarea de noi parteneriate strategice pentru operatiunile din China si a contactat o serie de parteneri care considera ca ii vor extinde capacitatile. Dupa ce va fi identificat un grup de parteneri interesati, compania va demara discutiile cu privire la un posibil acord, a precizat purtatorul de cuvant, care nu a dorit sa avanseze un interval de timp concret.

 

In luna decembrie 2018, directorul Metro AG, Olaf Koch declara ca grupul analizeaza si posibilitatea vanzarii operatiunilor de retail, care au dificultati in a concura cu rivali precum Aldi si Lidl, adaugand ca se asteapta sa ajunga la un acord de vanzare in urmatoarele sase luni.

 

Metro Group este una dintre cele mai mari si mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de unitati in 29 de tari si peste 220.000 de angajati. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial in Romania in luna octombrie 1996, cand a deschis primul magazin din Bucuresti. Astazi, reteaua numara 32 de magazine in 24 de orase.



Poti fi interesat si de