Metro a vandut divizia din Vietnam pentru 655 milioane de euro
Vineri, 08 August 2014
Vineri, 08 August 2014
Metro AG a anuntat joi vanzarea diviziei sale Cash & Carry din Vietnam, catre grupul thailandez Berli Jucker, valoarea tranzactiei ridicandu-se la 655 milioane de euro (876 milioane de dolari), transmite Reuters, citat de Agerpres.
Tranzactia, care trebuie aprobata de autoritatile de reglementare, va avea un impact pozitiv de pana la zece milioane de euro asupra profitului operational al Metro in anul fiscal 2014/2015.
Dupa anuntul tranzactiei, care se va finaliza in primul semestru din 2015, actiunile Metro au urcat joi cu 1,4%, la 25,44 euro, la bursa de la Frankfurt. Anul acesta titlurile Metro au inregistrat un declin de aproape 26%, dupa ce, in martie, compania a anuntat ca este nevoita sa amane listarea unui pachet de 25% din actiunile diviziei sale din Rusia, din cauza crizei din Ucraina. Grupul german vroia sa utilizeze banii generati de aceasta listare pentru a investi pe pietele emergente.
Divizia Metro Cash & Carry din Vietnam, infiintata in 2002, cuprinde 19 centre de distributie in principalele orase ale tarii, cum ar fi Ho Chi Minh City si Hanoi. Divizia are aproximativ 4.000 de angajati si genereaza vanzari de 516 milioane de euro (692 milioane de dolari) in anul fiscal 2012/2013.
Marti, Wall Street Journal anunta ca firma Berli Jucker a initiat anul trecut discutii cu grupul german privind vanzarea diviziei vietnameze. Un purtator de cuvant al Metro a refuzat sa comenteze informatia.
Divizia Cash & Carry reprezinta aproximativ jumatate din vanzarile grupului Metro, cu peste 750 de magazine in 28 de tari din Europa si Asia. Metro detine si o divizie de produse electronice, Media-Saturn, reteaua de supermarketuri Real si magazinele Kaufhof din Germania. In ultima perioada, compania se extinde pe pietele emergente pentru a compensa tendinta de scadere a vanzarilor in Europa Occidentala. Pietele emergente sunt responsabile pentru o treime din vanzarile Metro, in prezent.
Al patrulea retailer din Europa si-a redus activitatea si costurile, pentru a reveni pe profit, anuntand ca se va concentra pe un management strict al costurilor, deoarece cumparatorii continua sa-si reduca
cheltuielile in Europa.
In perioada aprilie-iunie 2014, profitul inainte de taxe, dobanzi si elemente exceptionale a ajuns la 276 milioane de euro (370 milioane de dolari), in timp ce analistii se asteptau la 275,1 milioane de euro.
Vanzarile au scazut cu 2,7% in trimestrul doi din 2014, la 14,33 miliarde de euro, fata de estimarile analistilor de 14,9 miliarde de euro.
Metro a reafirmat ca se asteapta la un profit operational de aproximativ 1,75 miliarde de euro in anul fiscal 2014, in linie cu castigul din exercitiul financiar precedent.
Portofoliul Metro s-a modificat, in ultimul an, dupa iesirea magazinelor Media Markt de pe piata din China si inchiderea a doua magazine Cash & Carry in Egipt.
Metro se asteapta la un profit operational de aproximativ 1,75 miliarde de euro in anul fiscal 2014.
Metro Cash & Carry s-a lansat oficial in Romania in luna octombrie 1996, cand a deschis primul magazin din Bucuresti. Astazi, reteaua numara 25 de centre de distributie amplasate in Bucuresti, Brasov, Constanta, Timisoara, Cluj, Bacau, Iasi, Craiova, Baia Mare, Galati, Ploiesti, Oradea, Sibiu, Suceava, Pitesti, Targu Mures, Arad si Deva.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...