Mai putine animale in fermele de porci si vaci din Romania
Marti, 16 Mai 2023
Marti, 16 Mai 2023
Astfel, numarul total de bovine si efectivul matca (vaci pentru lapte, bivolite pentru reproductie si juninci pentru reproductie) la 1 decembrie 2022 fata de 1 decembrie 2021 au scazut cu 0,7%. La 1 decembrie 2022, Romania numara 1,814 milioane capete bovine, fata de 1,826 milioane cu un an in urma.
Efectivele de bovine au scazut continuu din anul 2006 pana in anul 2011, ajungand la 1,988 milioane capete, iar din anul 2011 pana in anul 2022, acestea s-au mentinut la un nivel relativ constant, reprezentand 61,8% in anul 2022 fata de anul 2006, conform evolutiei efectivelor de animale in perioada 2006 - 2022.
Potrivit datelor INS, la efectivele de bovine, Romania s-a situat pe locul zece in Uniunea Europeana, dupa Franta, Germania, Irlanda, Spania, Polonia, Italia, Olanda, Belgia si Austria. In ceea ce priveste densitatea la 100 ha teren, tara noastra s-a aflat pe locul 21, fiind urmata de Bulgaria.
In ceea ce priveste numarul total de porcine si efectivul matca (scroafe de prasila), acesta a scazut cu 7,8%, respectiv cu 4,9%. La 1 decembrie 2022 erau in total 3,338 milioane de porci (3,619 milioane capete cu un an in urma), din care efectivul matca era de 284.000, fata de 298.500 capete la 1 decembrie 2021.
Datele statistice arata o scadere continua a efectivelor de porci, ajungand la 49% in anul 2022 fata de anul 2006.
Romania s-a situat pe locul noua in Uniunea Europeana, dupa Spania, Germania, Franta, Danemarca, Olanda, Polonia, Italia si Belgia,
la efectivele de porcine, iar in ceea ce priveste densitatea la 100 ha teren, tara noastra s-a aflat pe locul 19, fiind urmata de Slovacia, Lituania si Bulgaria.
Pe de alta parte, numarul total de ovine si caprine cat si efectivul matca (oi, mioare si capre) au crescut cu 1%, respectiv cu 1,2%, in perioada analizata. Efectivele de ovine si caprine au avut un trend oscilant, atingand in anul 2022 un nivel de 11,692 milioane de capete, respectiv cu 39,1% mai mult fata de anul 2006.
La efectivele de ovine si caprine, Romania s-a situat pe locul doi in randul statelor membre, dupa Spania. In ceea ce priveste densitatea la 100 ha teren, tara noastra s-a aflat pe locul doi dupa Grecia.
In ceea ce priveste numarul total de pasari, acesta a crescut cu 1,5% in 2022, fata de 2021, in timp ce numarul de pasari ouatoare adulte a scazut cu 0,5%.
La 1 decembrie 2022, Romania avea peste 78,268 milioane de pasari (77,148 milioane la 1 decembrie 2021), dintre care pasari ouatoare adulte 41,831 milioane (42,037 milioane capete la 1 decembrie 2021).
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...
Institutia Prefectului Salaj a precizat ca Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat,...