Mai mult de jumatate dintre romani renunta la produsele eco din cauza preturilor ridicate

Mai mult de jumatate dintre romani renunta la produsele eco din cauza preturilor ridicate


Sase din zece romani (58%) renunta la produsele sustenabile din cauza costului mai ridicat al acestora, in timp ce 38% dintre cumparatori sunt atenti la impactul pe care il au asupra mediului prin obiceiurile de consum, releva rezultatele unui studiu de specialitate.

Conform cercetarii Mkor, intitulata "Consumatorul Etic din Romania in 2024", peste o treime (35%) dintre respondenti spun ca nu au incredere in autenticitatea etichetelor eco, iar 28% afirma ca alternativele eco din magazine sunt reduse.

 

In acelasi timp, peste jumatate din totalul celor chestionati (56%) sunt indecisi in a cumpara produse mai prietenoase cu mediul iar 6% nu sunt interesati de sustenabilitate si etica. De asemenea, patru din zece consumatori indecisi contribuie la protejarea mediului prin actiuni zilnice si au potential de a deveni Consumatori Etici prin campanii de educare si programe de incurajare a protectiei mediului.

 

Potrivit sursei citate, alti factori care ii determina pe romani sa evite achizitionarea produselor sustenabile sunt neincrederea in declaratiile de sustenabilitate ale companiilor, lipsa informatiilor despre impactul si originea produselor (24%) si lipsa timpului pentru a cauta alternative sustenabile (21%).

 

In 2024, portretul-robot al consumatorului etic din Romania, realizat de Mkor, este predominant reprezentat de femei care fac parte din generatia Millennials, locuiesc in mediul urban, au studii superioare, au copii minori si venituri medii sau mici.

 

Totodata, 41% dintre respondenti sunt interesati de beneficiile pentru sanatate si starea de bine atunci cand achizitioneaza produse si servicii, iar 39% sunt atenti la aspecte legate de sustenabilitate si responsabilitate fata de mediu.

 

In plus, 70% dintre cei intervievati declara ca evita risipa de alimente si altii aleg sa cumpere produse care sunt aproape de termenul de expirare. Pe de alta parte, 45% dintre consumatorii etici cumpara mai putine haine si evita consumul excesiv de fashion. Pe acest fond, preferinta pentru produsele naturale, desi mai putin raspandita, este mult mai accentuata in cazul consumatorilor care fac alegeri etice (25%), noteaza studiul citat.

 

La nivel general, consumatorul etic din Romania achizitioneaza, in medie, trei categorii de produse pentru care cauta variante sustenabile: alimente (67%), cosmetice si ingrijire personala (36%), cafea si bauturi (30%).

 

O mare parte dintre romani (58%) spun ca renunta la produsele sustenabile din cauza costului mare al acestora, timp in care 38% sunt atenti la impactul pe care il au asupra mediului prin obiceiurile de consum.

 

Studiul Mkor a fost realizat in luna noiembrie a anului 2023 pe un esantion de o mie de respondenti, cu varste cuprinse intre 18 si 55 de ani, metoda de cercetare aleasa fiind CAWI, in sistem online.



Poti fi interesat si de