MADR nu are in vedere plafonarea preturilor la alimente

MADR nu are in vedere plafonarea preturilor la alimente


Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anuntat ca nu are in vedere plafonarea preturilor la alimentele de baza, desi au aparut astfel de informatii in presa, si a adaugat ca este important ca institutiile abilitate sa puna in aplicare prevederile legale pentru verificarea produselor de pe piata.

„Nu am in vedere plafonarea preturilor la produse alimentare. Am vazut si eu o asemenea interpretare si am citit-o si eu in presa. Trebuie sa fim foarte atenti si foarte echilibrati. Trebuie sa punem in aplicare prevederile legale pe care le avem, sa le urmarim, asa cum este si acest control facut la agentii economici, care se face in fiecare zi de catre institutiile statului abilitate. Sa nu credeti ca ne-am trezit peste noapte cu dorinta asta. Tot timpul verificam in baza legilor pe care le avem. Aici sunt patru institutii ale statului care au contingenta cu domeniul, motiv pentru care am creat si aceasta platforma de colaborare, pentru a vedea in primul rand cat mai mult si cat mai bine situatia din teren si in al doilea rand, in momentul in care cele patru institutii si altele vad ca lucrurile se pot indrepta si prin modificarea legislatiei facem si acest lucru”, a spus Petre Daea, intrebat daca are in vedere plafonarea preturilor la alimentele de baza asa cum s-a intamplat si in Franta.

 

Seful MADR a subliniat ca este o preocupare permanenta pentru sanatatea oamenilor si fata de consumatori, iar in acest sens „ANSVSA vegheaza de la grajd pana la raft”.

 

„Este ANSVSA (Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru siguranta Alimentelor n.r) care vegheaza de la grajd pana la raft si aplica masuri specifice in baza unor acte normative existente, a unor proceduri care isi au sorgintea in regulamente si directive europene, in asa fel incat lucrurile sa mearga intr-o directie buna. Acum ati putut vedea situatia care este pe eticheta si ce este in interior, iar lucrurile acestea trebuie sa dispara”, a adaugat seful MADR.

 

Intrebat daca se gandeste macar la o astfel de masura de plafonare, el a raspuns: „Ma gandesc la multe, dar la asta nu, deocamdata”.

 

In privinta solicitarii trimise catre Consiliul Concurentei privind realizarea unei analize a preturilor de pe piata, Daea nu a confirmat, dar nici nu a infirmat acest lucru, oferind un raspuns evaziv.

 

„Tot timpul facem analize si interpretari, inclusiv cu ajutorul dumneavoastra de fiecare data cand ne puneti intrebari si va dam raspunsurile ca atare. Vi le dam si astazi in asa fel incat si dumneavoastra sa fiti informati si noi satisfacuti de faptul ca am comunicat direct si nemijlocit cu populatia”, a raspuns ministrul Agriculturii.

 

Recent, site-ul G4Media scria ca Ministerul Agriculturii analizeaza masurile luate de alte state, cum ar fi Franta, pentru limitarea cresterii exagerate a preturilor unor produse de baza, care sa dezechilibreze piata nationala, in vederea adoptarii de masuri similare, dar care sa nu afecteze consumatorul, citand un raspuns oficial dat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, unui parlamentar.



Poti fi interesat si de