Kaufland a inaugurat primul magazin satesc la Crevedia

Kaufland a inaugurat primul magazin satesc la Crevedia


Kaufland Romania a deschis ieri un nou magazin, situat in comuna Crevedia, din judetul Dambovita, acesta fiind primul magazin al retelei din mediul rural, si ajunge astfel la o retea de 125 de magazine la nivel national.

Noul magazinul are o suprafata totala de 3.300 de metri patrati, din care cea de vanzare de 2.900 de metri patrati. Spatiul dispune de parcare cu o capacitate de pana la 250 de locuri pentru masini, la care se adauga 10 rastele pentru biciclete, potrivit companiei.

 

Prin deschiderea acestui nou magazin, Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori privati din Romania, creeaza 70 de noi locuri de munca.

 

”Ca noutate, hipermarket-ul din Crevedia ofera clientilor un raion special cu peste proaspat, iar in galeria comerciala magazinul include o farmacie si pentru iubitorii de deserturi, o cofetarie cu gelaterie. Printre celelalte raioane disponibile se numara cele de legume-fructe, raion de produse To Go, vitrina cu produse proaspete si servire asistata, brutarie, alimente de baza, dulciuri, bauturi, drogherie si produse nealimentare”, se arata in comunicat.

 

La biroul de Informatii din cadrul magazinului, clientii pot gasi si un Tabac Shop, un concept nou in cadrul Kaufland. Spatiul este integrat in Biroul de Informatii, are 15 mp si ofera un sortiment de peste 200 articole din tutun – precum tigari standard, trabucuri si tigari de foi, tigari electronice si diferite accesorii.

 

”Mai mult decat atat, clientii magazinului vor avea la dispozitie si buticul de frumusete K – Beauty, care ofera accesul la o gama larga de produse cosmetice de machiaj si parfumerie. Avantajul acestui beauty shop este ca aici clientii pot apela la consultanti specializati pentru sfaturi personalizate in functie de nevoile lor”, se arata in comunicat.

 

In exteriorul magazinului, Kaufland pune la dispozitia clientilor amatori de o masa rapida si un punct Grill.



Poti fi interesat si de