KFC, Taco Bell si Pizza Hut au inregistrat vanzari mai mari cu 41%, in 2021

KFC, Taco Bell si Pizza Hut au inregistrat vanzari mai mari cu 41%, in 2021


Sphera Franchise Group raporteaza vanzari consolidate de peste un miliard de lei in anul 2021, o realizare istorica pentru Grup, reprezentand o crestere de 41% comparativ cu anul 2020.

"2022 este un an pe care il asteptam cu nerabdare deoarece marcam o serie de evenimente importante pentru Sphera Franchise Group: aniversarea a 25 de ani de existenta a KFC in Romania si inaugurarea celui de-al 100-lea restaurant KFC pe plan local, 5 ani de la listarea la Bursa de Valori Bucuresti a Sphera si tot 5 ani de la lansarea Taco Bell in Romania. Ultimii doi ani au fost marcati puternic de pandemia globala, insa echipele noastre de pe toate cele trei piete au reusit sa obtina rezultate exceptionale, in ciuda contextului dificil. Suntem pregatiti sa scriem o noua pagina in istoria Sphera Franchise Group, cu rezultate foarte bune pentru toate marcile si pe toate pietele de activitate.

 

Avand in vedere contextul, ne bucura cu atat mai mult recunoasterea primita din partea agentiei FTSE Russell si includerea actiunilor SFG in indicele FTSE Global Micro Cap, care ne va pune pe radarul investitorilor institutionali la nivel mondial", a declarat Calin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

 

Vanzarile consolidate ale Grupului in T4 s-au ridicat la 271,6 milioane lei, ceea ce inseamna o crestere de 30% comparativ cu acelasi trimestru al anului 2020. Vanzarile generate de KFC, Pizza Hut si Taco Bell in Romania in ultimul trimestru al anului 2021 au contribuit cu 231,1 milioane lei, in crestere cu 24% fata de aceeasi perioada a anului 2020. KFC a generat venituri in valoare totala de 234,1 milioane lei (crestere de 28% fata de T4 2020), Pizza Hut - 24,7 milioane lei (crestere de 55% fata de T4 2020) si Taco Bell - 12,7 milioane RON (crestere de 44% fata de T4 2020).

 

Vanzarile prin canalele de livrare proprii, precum si prin platformele de comenzi online ale agregatorilor au reprezentat 30% in ultimul trimestru al anului, adica 82,3 milioane lei, ce reprezinta o crestere de 6 puncte procentuale fata de T3.

 

"Rezultatele inregistrate in trimestrul 4 au contribuit semnificativ la rezultatul intregului an, astfel incat am incheiat anul 2021 cu vanzari consolidate in valoare de peste 1 miliard lei, o realizare istorica pentru Grup. Suntem multumiti de rezultatele inregistrate anul trecut, in special intr-un context foarte solicitant, care, pe langa pandemia de COVID-19, a inclus si cresterea inflatiei, precum si provocari pentru lantul de aprovizionare. Simtim ca iesim din aceasta pandemie mai puternici ca oricand si ca am imbunatatit semnificativ modelul nostru de operare in acesti ultimi doi ani. Pozitia noastra de numerar este puternica, planurile noastre de dezvoltare pentru 2022 raman ambitioase si suntem increzatori in performanta noastra in acest an. Ne bucuram ca actionarii nostri ne sprijina si, prin urmare, au aprobat la inceputul acestei luni distribuirea de dividende in valoare de 35 milioane lei, suma care va fi platita pe 30 mai 2022", a declarat Valentin Budes, CFO Sphera Franchise Group.


La rezultatul istoric de peste un miliard de lei inregistrat in 2021, vanzarile din Romania au contribuit cu 87% adica 873,7 milioane lei, cele din Italia cu 11% (114,1 milioane lei), iar Republica Moldova cu 1% (12,4 milioane lei). Cea mai mare contributie la vanzarile totale a avut-o KFC, prezent pe cele trei piete de activitate ale Grupului, cu o pondere de 86% (861,5 milioane lei), urmat de Pizza Hut cu 9% (90 milioane lei) si Taco Bell care a contribuit cu 5% (48,8 milioane lei).

 

In ceea ce priveste performanta individuala, in 2021 toate brandurile de pe toate cele trei piete de activitate si-au imbunatatit performanta fata de 2020 - vanzarile Taco Bell au crescut cu 65%, KFC Moldova cu 43%, KFC Romania cu 39%, KFC Italia cu 49% si Pizza Hut cu 32%.

 

Grupul a incheiat anul 2021 cu un profit de exploatare in restaurante de 85,7 milioane lei, o crestere de 74% fata de 2020.

 

FTSE Russell a anuntat ca actiunile SFG vor fi inc luse, incepand cu 21 martie 2022, in indicii FTSE Russell pentru piete emergente si dezvoltate, FTSE Global Micro Cap. Includerea in indicele FTSE a facut parte din strategia Sphera de a creste vizibilitatea companiei pe scena internationala, precum si de a imbunatati lichiditatea zilnica a actiunilor.

 

Sphera Franchise Group a realizat anul trecut planul de dezvoltare agreat cu francizorul Yum! si a deschis 12 restaurante noi, dintre care 6 restaurante KFC in Romania, 2 restaurante KFC in Italia, 3 restaurante Pizza Hut si 2 restaurante Taco Bell, in Romania.

 

Astfel, la finalul anului trecut, Sphera opera 170 de restaurante, cu 12 restaurante mai mult fata de finalul anului 2020, dintre care 148 in Romania (92 KFC, 22 Pizza Hut, 19 Pizza Hut Delivery si 13 restaurante Taco Bell, 1 restaurant Paul si 1 subfranciza PHD), 20 restaurante KFC in Italia si 2 restaurante KFC in Moldova. Grupul are peste 4.700 de angajati.



Poti fi interesat si de