Incepe dotarea Bursei de peste cu instalatii de procesare

Incepe dotarea Bursei de peste cu instalatii de procesare


Capitalul social al Camerei romane de comert a fost majorat printr-o hotarare de guvern, astfel ca cel mai tarziu luna viitoare va incepe programul de investitii care va dota bursa de la Tulcea cu instalatii de procesare a pestelui, a declarat, directorul general al societatii, Adrian Izvoranu.

"In doua sau trei saptamani, incepe programul de investitii care va dota bursa suplimentar cu instalatii de procesare a pestelui. Vom livra si produse din peste, icre, peste afumat, peste congelat. Proiectul realizat pana acum are doar instalatii de conditionare, nu de congelare. Cand vom pune si aceste instalatii (de procesare, n.r.) in functiune, lucru care s-ar putea intampla maximum in cateva luni, atunci multe produse care vor iesi de aici vor asigura si rentabilitatea afacerii, si interesul nostru pentru tot pestele Deltei, inclusiv pestele inferior", a mentionat Izvoranu.

 

Directorul general al Camerei romane de comert a mentionat ca scopul bursei de la Tulcea consta atat in sprijinirea agentilor economici care detin cherhanale si puncte de debarcare in Delta, cat si crearea premiselor pentru ca pescarii sa aiba un pret mai bun pe capturi.

 

"Scopul nostru este ca entitatile functionale acum sa functioneze si de-acum incolo si sa se dezvolte. Este evident ca la ora actuala pescarii se plang din cauza ca, de exemplu, nu pot vinde tot pestele si sunt obligati fie sa-l arunce, fie sa-l valorifice pe cai mai putin oficiale. Pe noi ne intereseaza sa strangem cat mai mult peste si sa tranzactionam cat mai mult peste prin bursa", a mai spus directorul general Izvoranu.

 

Bursa de peste de la Tulcea a incheiat contracte cu cinci agenti economici din Delta pentru vanzarea produselor piscicole, iar site-ul pe care se pot vedea ofertele a fost accesat de sute de ori pana acum, potrivit sursei.

 

"Avem o etapa in toamna, cand vrem sa prindem in partea de tranzactionare electronica toate centrele de productie de peste din tara, in sensul ca tot pestele din tara sa fie tranzactionat electronic prin bursa. Tot ce trece prin bursa va fi etichetat prin cod de bare, astfel incat orice persoana care are un programel pe telefonul inteligent poate sa identifice cand a fost capturat pestele si de unde vine. Asta este un element foarte important atat pentru asigurarea sigurantei alimentare, cat si pentru eliminarea fraudei fiscale. Este un lucru care face parte din obiectivele de baza ale proiectului", a precizat directorul Camerei romane de comert agro-alimentar Unirea.

 

Societatea cu capital integral de stat testeaza in aceasta perioada un dispozitiv care va oferi o diagrama oficiala asupra calitatii produselor agro-alimentare in cel mult o ora, in conditiile in care autoritatile dispun in prezent de dispozitive care pot oferi date similare intr-o saptamana.

 

De asemenea, in prezent, sunt perfectionate sistemele detinute in prezent de bursa.

 

"Sistemele informatice functionale la ora asta in bursa au fost gandite in urma cu opt ani. Ele sunt uzate moral. Softul si procedura aleasa la vremea respectiva se bazau pe conditiile tehnologice de acum opt ani. De exemplu, terminalul de la punctele de prima vanzare era un computer fix conectat la Internet. Ei, acum toata treaba se face cu un telefon inteligent", a mentionat directorul Izvoranu.

 

El a refuzat sa mentioneze cantitatea de peste tranzactionata pe bursa pana in prezent, sustinand ca asemenea date ar putea influenta preturile de pe piata.

 

Proiectul Bursei de peste de la Tulcea a fost anuntat de autoritati in urma cu aproape zece ani, dar obiectivul a fost inaugurat in luna aprilie.

 

Bugetul initial al proiectului privind realizarea Bursei de peste a fost de peste zece milioane de euro, insa suma a scazut la circa 5 milioane de euro, finantarea fiind asigurata prin Programul Operational pentru Pescuit 2007-2013.

 

Proiectul are ca obiective eliminarea evaziunii fiscale din domeniul piscicol, monitorizarea capturilor reale de peste din Delta Dunarii, sprijinirea pescarilor, precum si exploatarea durabila a resursei piscicole.



Poti fi interesat si de