Focarul de pesta porcina africana de la Satu Mare a fost stins oficial

Focarul de pesta porcina africana de la Satu Mare a fost stins oficial


Singurul focar de pesta porcina africana din Romania, descoperit in cartierul Balta Blonda din municipiul Satu Mare, a fost stins oficial, a anuntat joi, in sedinta Colegiului Prefectural, directorul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, Nicolae Dumuta.

pesta porcina cehia5Singurul focar de pesta porcina africana din Romania, descoperit in cartierul Balta Blonda din municipiul Satu Mare, a fost stins oficial, a anuntat joi, in sedinta Colegiului Prefectural, directorul Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, Nicolae Dumuta.


"A fost stins focarul de pesta porcina africana din cele doua gospodarii. In 15 octombrie, s-au ridicat restrictiile sanitar veterinare impuse de Comisia Europeana pe zona de protectie si supraveghere. Cele doua gospodarii au ramas sub restrictii. Noi am pus in acele gospodarii cate trei porci sanatosi, care au fost testati in prealabil in laborator. In 19 noiembrie, s-au implinit 45 de zile, sau retestat, in 20 am luat probele, au iesit negative, ceea ce ne-a permis oficial sa facem stingerea acestor focare. In acest moment, a fost notificat si Bucurestiul si Comisia Europeana. Romania este libera de pesta porcina. Toate procedurile au fost incheiate. Este cel mai fidel test, pentru ca este acea bio proba. Animalul e receptiv si, daca in cele 45 de zile nu se imbolnaveste, se exclude prezenta virusului pestei porcine africane", a declarat Nicolae Dumuta.

El a atras atentia ca exista pericolul reaparitiei pestei porcine africane, in special la porcul mistret, din cauza faptului ca in Ucraina sunt mai multe focare deschise. Primul focar de pesta porcina africana in Romania a fost depistat pe 29 iulie, intr-o gospodarie de la periferia municipiului Satu Mare. Au fost sacrificati sase porci, zona a fost izolata si dezinfectata.

Pesta porcina africana este o boala virala a porcinelor domestice si salbatice, cu evolutie rapida si mortalitate de 100% pentru animalele care se imbolnavesc. Pentru aceasta boala nu exista vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor masuri de protectie la venirea in contact cu animalele bolnave. Specialistii veterinari mentioneaza ca pesta porcina africana nu se transmite de la animal la om.



Poti fi interesat si de