Focar de pesta porcina la o stana din judetul Olt. Opt porci au murit
Vineri, 07 Decembrie 2018
Vineri, 07 Decembrie 2018
Purtatorul de cuvant al DSVSA Olt, Venera Popa, a anuntat ca la o stana de la marginea comunei Rusanesti au murit opt porci si analizele efectuate la laboratorul din Slatina au indicat ca animalele aveau PPA.
Proprietarul animalelor risca sa fie amendat pentru nerespectarea masurilor privind prevenirea si combaterea bolilor infectocontagioase la animale.
"In data de 06.12.2018, a fost confirmata prezenta virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la porcii dintr-o anexa a unei stane situata in extravilanul comunei Rusanesti, in baza buletinelor de analiza emise de Laboratorul Sanitar Veterinar si pentru Siguranta Alimentelor Olt. Anexa respectiva a fost plasata sub supraveghere oficiala, au fost aplicate masuri de restrictie pentru circulatia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor si a mijloacelor de transport, precum si dezinfectia exploatatiei", se arata intr-un comunicat al DSVSA Olt.
Potrivit documentului citat, este interzisa miscarea animalelor (toate speciile) din aceste stane, primul focar de PPA din Rusanesti inregistrandu-se tot la un porc crescut la o stana.
Echipe de veterinari sunt prezente la Rusanesti, unde efectueaza verificari la noul focar dar si in restul localitatii, urmand a stabili daca mai sunt gospodarii in care sunt crescuti porci care au fost ascunsi la precedentele verificari.
Din momentul confirmarii primului focar de PPA la Rusanesti si pana pe 4 decembrie au fost eliminati 590 de porci din localitate. Cetatenii din Rusanesti au protestat saptamana trecuta fata de decizia eliminarii porcilor din gospodarii.
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in ...
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...