Focar de pesta porcina intr-o localitate din Olt
Luni, 26 Noiembrie 2018
Luni, 26 Noiembrie 2018
"In data de 23.11.2018, a fost confirmata prezenta virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la un porc dintr-o gospodarie situata la periferia localitatii Rusanesti din judetul Olt. Aceasta localitate se afla la aproximativ 3 kilometri de granita cu judetul Teleorman, in apropierea zonei unde au confirmate cazuri de PPA la mistreti. Din datele preliminare ale anchetei, aflate in desfasurare, a reiesit ca proprietarul porcului diagnosticat cu PPA are o stana in apropierea judetului Teleorman, unde, pe perioada verii a crescut si porci", precizeaza Autoritatea veterinara.
Gospodaria din localitatea Rusanesti a fost plasata sub supraveghere oficiala, au fost aplicate masuri de restrictie pentru circulatia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor si a mijloacelor de transport, precum si dezinfectia exploatatiei.
De asemenea, medicii veterinari din cadrul DSVSA Olt au prelevat probe de la porcii fiului proprietarului gospodariei afectate, probe care au fost trimise catre laborator. Pentru a preveni raspandirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt a dispus, conform planului de masuri adoptat, ecarisarea carcasei si instalarea filtrelor rutiere.
ANSVSA solicita sprijinul si intelegerea cetatenilor pentru respectarea acestor masuri, avand in vedere gravitatea bolii si consecintele economice grave generate de aparitia ei. Proprietarii animalelor afectate vor beneficia de despagubiri, conform prevederilor legale.
Conform datelor centralizate vineri de ANSVSA, pesta porcina africana evolueaza in 289 de localitati din 17 judete, cu un numar de 1.108 focare (dintre care 16 in exploatatii comerciale) si 234 de cazuri la mistreti.
Pana in prezent, au fost eliminati, in total, 361.132 de porci afectati de boala, 7.930 de proprietari au fost despagubiti iar valoarea totala a platilor este de aproximativ 205,581 milioane de lei.
Pe de alta parte, au fost stinse 5 focare in judetul Satu Mare si singurul focar din judetul Dambovita, iar unitatea de procesare a carnii apartinand societatii S.C. Carniprod SRL si-a reluat activitatea, in data de 14 august 2018.
Cele mai multe focare sunt in continuare judetele Tulcea - 570, dintre care 5 focare la exploatatii comerciale si un focar, la o exploatatie de tip A si 74 de cazuri la mistreti), in Ialomita - 125 de focare in gospodariile populatiei si 33 de cazuri la mistreti, in Braila - 114 focare, dintre care 9 focare la exploatatii comerciale si doua cazuri la mistreti, in Calarasi - 95 de focare, unul la o exploatatie comerciala si 24 cazuri la mistreti, iar in Constanta - 87 de focare in gospodariile populatiei si trei cazuri la mistreti.
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in ...
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...