Fermierii mai au trei saptamani pentru a cere ajutorul de stat pentru motorina

Fermierii mai au trei saptamani pentru a cere ajutorul de stat pentru motorina


Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza potentialii beneficiari ca pana la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv se depun cererile de plata pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitatile de motorina utilizate in agricultura, aferente perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2019, potrivit unui comunicat.

Cererile se depun la Centrele Judetene ale Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, respectiv al Municipiului Bucuresti, de catre administrator/reprezentantul legal sau imputernicitul acestuia, caz in care imputernicirea este emisa de catre administratorul /reprezentantul legal si este insotita de copia actului de identitate al persoanei imputernicite.

 

Ajutorul de stat se acorda sub forma de rambursare a diferentei dintre rata accizei standard si rata accizei reduse (stabilita la 21,00 euro/1.000 litri) pentru motorina utilizata la efectuarea lucrarilor mecanizate in agricultura a carui valoare unitara este de 1,8959 lei/litru.

 

Pentru sectorul vegetal, cererile de plata pentru rambursare se depun insotite de urmatoarele documente: documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsa, dupa caz; situatia centralizatoare a cantitatilor de motorina utilizate la lucrari mecanizate, aferente perioadei pentru care solicit acordarea ajutorului de stat prin rambursare, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 9; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumparare a motorinei emise de vanzator pe numele solicitantilor; copie a documentelor de identitate si/sau a documentelor de inregistrare, in cazul in care au intervenit modificari fata de cererea de acord pentru finantare; adeverinta in original de la Registrul agricol, cu suprafetele aflate in exploatare, in cazul in care au intervenit modificari fata de cererea de acord pentru finantare; adeverinta in original de la Directia pentru Agricultura Judeteana, pentru suprafetele plantate cu vie nobila, in cazul in care au intervenit modificari fata de cererea de acord pentru finantare.

 

Pentru sectorul zootehnic, cererile de plata pentru rambursare se depun insotite de urmatoarele documente: situatia centralizatoare a cantitatilor de motorina utilizate pentru sectorul zootehnic, aferenta perioadei pentru care solicita acordarea ajutorul de stat prin rambursare, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificarile si completarile ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumparare a motorinei emise de vanzator pe numele solicitantilor; situatia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, intocmita de beneficiar si vizata de medicul imputernicit de libera practica, dupa caz, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificarile si completarile ulterioare; copie de pe cererea depusa de catre apicultori la consiliul local in vederea asigurarii acestora de vetre de stupina temporare sau permanente; copie a documentelor de identitate si/sau a documentelor de inregistrare, in cazul in care au intervenit modificari fata de cererea de acord pentru finantare.

 

Pentru sectorul imbunatatiri funciare, cererile de plata pentru rambursare se depun insotite de urmatoarele documente: situatia centralizatoare a cantitatilor de motorina utilizate pentru irigatii, aferenta perioadei pentru care solicita acordarea ajutorul de stat prin rambursare, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificarile si completarile ulterioare; copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumparare a motorinei emise de vanzator pe numele solicitantilor; situatia centralizatoare a cantitatilor de apa pentru irigatii, intocmita conform modelului prevazut in anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificarile si completarile ulterioare; copie a facturilor de apa din care sa reiasa volumul de apa consumat de catre beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apa livrat pentru irigatii, intocmit de catre orice furnizor de apa de irigatii; situatia suprafetelor irigate, pe structuri de culturi, aferenta perioadei pentru care se solicita ajutorul de stat; copie a documentelor de identitate si/sau a documentelor de inregistrare, in cazul in care au intervenit modificari fata de cererea de acord pentru finantare; dovada cont trezorerie daca au intervenit modificari ale coordonatelor bancare fata de cererea initiala. Toate documentele depuse in copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de catre solicitantul sprijinului, insusite prin semnatura si vor purta sintagma "conform cu originalul".



Poti fi interesat si de