Fermierii ar putea accesa din acest an credite pe termen lung, garantate 100% de stat
Joi, 06 Martie 2025

Joi, 06 Martie 2025
'O sa venim cu 'Creditul Agricol' prin care sa le dam fermierilor, cu o dobanda mai mica, accesul la creditare, cu o marja fixa de 1,95% +ROBOR, garantat 100% de stat. Va fi, pe de o parte, pentru investitii pe o perioada de 20 de ani, inclusiv pentru achizitionarea de terenuri, iar, pe de alta parte, pentru capital de lucru pentru o perioada de 10 ani. Vreau sa cresc perioada de rambursare, sa nu mai punem presiune pe fermieri sa restituie in 5 - 6 ani acesti bani catre sistemul bancar. Am notificat deja la Comisia Europeana si suntem in negocieri pentru cresterea perioadei de rambursare', a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii.
Pana in prezent, aproape 4.000 de fermieri au beneficiat de 'Creditul fermierului', o masura de sprijin lansata pe cadrul Ucraina, unde MADR a alocat deja peste trei miliarde de lei.
'Am avut 'Creditul fermierului' pe cadrul Ucraina, prin care am suportat ROBOR pe perioada de criza, COVID, razboi. Noi am dat credite de trei miliarde de lei pe 'Creditul fermierului'. Acum, timp de 5 ani, tot ROBOR-ul la toti fermierii va fi platit de catre Ministerul Agriculturii. E un impact destul de mare, de aproape 50-60 de milioane de euro pe an, dar eu m-am bucurat foarte mult ca 3.900-4.000 de fermieri care au accesat creditul acesta au fost salvati', a precizat Barbu.
Potrivit sursei citate, in perioada urmatoare vor fi lansate 'foarte multe programe si pentru fermele mici', pentru a putea creste productia la produsele autohtone.
'Sunt bani prin Planul Strategic prin care vom da un sprijin de 50.000 euro pentru ferma mica, 200.000 euro pentru dezvoltarea celor care s-au instalat ca tineri fermieri in perioada 2014-2020. Vreau sa va spun un lucru si am observat si la targurile din curtea Ministerului Agriculturii, atunci cand producatorii au venit de joi pana sambata dimineata au terminat marfa. Adica trebuie sa trecem la un alt nivel: de crestere a productiei la produsele autohtone, pentru ca nu facem fata. Nu exista in Romania cineva care face produse autohtone sa ramana cu ele pe stoc. Ele toate sunt vandute', a spus Florin Barbu.
Dacă statele membre UE vor face uz de această autorizaţie, începând cu 16 octombrie, ...
În perioada menţionată, importurile de cereale şi preparate pe bază de cereale au totalizat...
Potrivit sursei citate, cota redusă de TVA nu va mai fi aplicată, conform Legii 141/2025, pentru ...