Facilitati fiscale pentru fermierii care se asociaza in cooperative
Marti, 15 Septembrie 2015
Marti, 15 Septembrie 2015
Fermierii care lucreaza individual ar putea beneficia de scutirea impozitului pe norma de venit, daca intra cu terenul respectiv intr-o cooperativa, a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin.
Potrivit acestuia, peste doua saptamani sau chiar in cursul saptamanii viitoare, va veni in Guvern cu o ordonanta de urgenta prin care va crea facilitati fiscale celor care se asociaza in cooperative.
Inca avem in Romania peste 600.000 de fermieri in registrele de la APIA care primesc subventie, dar care lucreaza ca persoana fizica si au suprafete foarte mici. Am venit cu primul avantaj, in special catre acestia, nu catre cei care au arendat deja terenul in alta parte, pentru ca nu vrem sa stricam zonele in care s-au creat exploatatii cat de cat viabile, dar cei care lucreaza inca individual vor beneficia de scutirea impozitului pe norma de venit daca intra cu terenul respectiv intr-o cooperativa. Sigur ca aici vom avea grija, pentru ca se stie foarte clar ca romanul este legat de proprietate, este legat de pamant, si vrem sa ne asiguram ca, prin modificarea Legii 566 prin aceasta ordonanta de urgenta, el va ramane proprietar in continuare, atat pe bunul pe care il are, fie ca vorbim de teren, fie ca vorbim de animale - si va ramane proprietar inclusiv pe productia pe care o obtine: lapte, carne, cereal, a explicat Constantin.
Ministrul Agriculturii considera ca, dupa o astfel de masura, nu va mai exista reticenta in ceea ce priveste crearea de cooperative, insa membrii acestora vor avea obligativitatea ca o parte din productia pe care o obtin prin activitatea in comun sa fie comercializata in comun de catre cooperativa respectiva.
Procentul il vom stabili maine, la ultima dezbatere pe care o vom avea la minister pe aceasta zona: 50%-60%-70%, in speranta ca, dupa ce vor vedea avantajele, probabil ca intr-un an de zile vor comercializa toata productia pe care o vor obtine prin cooperative, a mai spus Daniel Constantin.
Ministrul Agriculturii a adaugat ca al doilea avantaj fiscal se refera la reducerea cu 20% a impozitului pe profit pentru cooperativa respectiva timp de cinci ani.
Cred ca, de asemenea, va fi un element de stimulare pentru cei care vor sa creeze astfel de cooperative sau asociatii lor care se gandesc sa se transforme din asociatii - constituite pe Ordonanta 26 -, adica nu au scop lucrativ prin acea ordonanta, vor sa treaca cu scop lucrativ in cooperative de productie. Un alt avantaj fiscal, pe care nu sunt sigur ca il putem trece, pentru ca inseamna o diminuare consistenta a bugetelor locale, se refera la scutirea totala a impozitului pe proprietate pentru bunurile cu care se merge in cooperativa: teren, animale, investitii, utilaje etc. Ministerul de Finante si-a dat acordul. Daca reusim sa trecem aceste avantaje fiscale, putem vorbi despre o micro-revolutie in zona de agricultura pentru ca sunt avantaje pe care toti vor sa le imbratiseze, a mai spus Constantin.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, marti, la conferinta Taxe mici=afaceri prospere. Cum ajuta relaxarea fiscala dezvoltarea afacerilor in Romania?, organizata la Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...