Eugen Capra, CARNEXPO: Scolile de meserii trebuie reinfiintate urgent!

Eugen Capra, CARNEXPO: Scolile de meserii trebuie reinfiintate urgent!


Una dintre problemele majore cu care se confrunta industria carnii din Romania, ca de altfel majoritatea industriilor de la noi, este lipsa acuta de personal specializat, care a aparut odata cu desfiintarea scolilor profesionale. O solutie a acestei crize ar putea veni din sistemul de educatie, cu conditia ca autoritatile sa repuna pe picioare scolile de meserii, este de parere Eugen Capra, directorul general CARNEXPO, cel mai mare targ pentru industria carnii din sud-estul Europei.

Agricultura si industria alimentara sunt doua industrii care, desi sunt asemanatoare, sunt destul de diferite, mai ales din perspectiva fortei de munca. Agricultura are nevoie de personal, in mare parte necalificat, pe cand industria alimentara are nevoie de personal cu anumite abilitati, cu anumite competente.

 

Desfiintarea, in urma cu 10 ani, a scolilor profesionale, a dus la scaderea dramatica a numarului de "meseriasi" disponibili pe piata. Modificarea legii invatamantului, in 2011, care a presupus reinfiintarea acestor forme de invatamant, nu a mai reusit sa repuna pe picioare multe dintre scolile din industria alimentara. Fluctuatia de personal, care la noi a devenit o adevarata moda, dar si mirajul Vestului fac ca atat fermierii si producatorii mari de la noi, cat si cei mici sa gaseasca cu greu oameni pentru posturile vacante.

 

"E nevoie uriasa de specialisti in aceasta industrie. In ultimii 30 de ani nu s-au mai format fermieri, spre exemplu. Suntem pur si simplu defavorizati fiindca nu avem educatie in domeniu. Scolile de meserii trebuie reinfiintate urgent daca vrem sa mai salvam ceva. E important ca si tinerii sa isi doreasca sa se specializeze in acest domeniu, iar aici mai avem de lucrat pentru schimbarea unei mentalitati invechite. Pe de alta parte, si agentii economici trebuie sa dea dovada de deschidere, sa fie dispusi sa accepte studenti pentru efectuarea stagiilor de practica. Avem deja cateva exemple de procesatori care fac asta, lucru care a mai dat putin avant pietei muncii pe aceasta zona", este de parere Eugen Capra, directorul general CARNEXPO.

 

Multi producatori se plang ca nu se pot extinde intrucat nu gasesc oameni pe care sa ii angajeze. Ministrul Romanilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, a anuntat recent ca aproximativ 9.700.000 de romani sunt plecati in afara granitelor, subliniind ca motivele emigrarii sunt coruptia, calitatea slaba a clasei politice si saracia. Multi dintre cei aflati in diaspora lucreaza in agricultura sau executa munci necalificate.

 

"Salariile in industrie au crescut. Am discutat cu producatori care sunt dispusi sa le ofere peste 1.000 de euro unor macelari buni, dar chiar si asa nu gasesc oameni specializati. Multi angajati se califica la locul de munca, iar apoi pleaca in Vest, pe un salariu de 2.000 de euro, din care jumatate se duce pe chirie si transport. Ceea ce angajatorii de la noi trebuie sa faca este sa imbunatateasca modul de comunicare cu oamenii. Sa le vorbeasca despre avantajele si dezavantajele pe care le are munca departe de casa, pentru ca fiecare sa ia decizia in cunostinta de cauza. Apelul nostru se adreseaza si autoritatilor, carora le cerem sa gaseasca solutii pentru a-i motiva pe romani sa se reintoarca in tara. Avem modelul Poloniei, care si-a propus reducerea taxelor pe venit pentru tinerii care se intorc sa munceasca in tara. O solutie pentru acoperirea deficitului de personal calificat este si tehnologizarea. E o tendinta normala pana la urma aceasta automatizare. Poate parea costisitoare in prima faza, insa investitia se va dovedi rapid profitabila daca tinem cont de randamentul obtinut, de productivitate", mai spune Eugen Capra, directorul general CARNEXPO.



Poti fi interesat si de