Discutii intre ministrul Agriculturii si procesatori pe tema ordonantei privind combaterea cresterii excesive a preturilor
Miercuri, 23 Octombrie 2024
Miercuri, 23 Octombrie 2024
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), la sediul MADR a avut loc marti o intalnire de lucru intre reprezentantii procesatorilor din sectorul de industrie alimentara cu ministrul Florin Barbu si directia de resort din institutie pentru o discutie preliminara pe marginea proiectului de act normativ ce vizeaza instituirea unei masuri de combatere a cresterii excesive a preturilor la produsele agricole si alimentare, precum si la ingrasaminte, furaje si pesticide.
"Este important sa ne armonizam punctele de vedere cu privire la masurile de combatere a cresterii excesive a preturilor si de aceea am avut acest dialog cu reprezentantii procesatorilor. Acestia vor analiza masurile impreuna cu cei pe care ii reprezinta, iar peste o saptamana ne vom reintalni pentru a definitiva actul normativ ", a declarat Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii a anuntat saptamana trecuta, intr-o conferinta de presa, ca toate produsele procesate in Romania vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, un proiect de ordonanta in acest sens urmand sa fie lansat in dezbatere in perioada urmatoare, iar ulterior aprobat in Guvern.
"In prezent, mai avem o discutie cu retailerii si cu procesatorii si probabil in perioada urmatoare va fi lansat proiectul in dezbatere publica si ulterior va fi aprobat in Guvern. Nu pot sa va dau un termen exact pentru ca trebuie sa stea in transparenta. Sunt anumite proceduri legale, trebuie sa luam aviz de la Consiliul Legislativ, sunt foarte multe avize care trebuie luate pe aceasta ordonanta. Trebuie sa treaca pe la toate ministerele: Ministerul de Finante, Ministerul Economiei, Ministerul Justitiei. Nu pot sa va spun ca in data de... Vorbim despre zeci de mii de produse intr-adevar, despre toate produsele procesate in Romania", a raspuns ministrul Agriculturii, dupa ce a fost intrebat cand va intra in vigoare ordonanta privind plafonarea adaosului comercial la toate produsele romanesti.
Barbu a precizat ca proiectul de ordonanta este finalizat in proportie de 90%, in prezent fiind nevoie ca retailerii si procesatorii sa mai faca o evaluare pe anumite produse.
Masura a starnit reactii contradictorii, fiind contestata de Federatia Romalimenta si de Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR) si sustinuta de Asociatia Operatorilor din Agricultura Ecologica - BIO Romania.
Potrivit Romalimenta, o eventuala extindere a plafonarii adaosului comercial pentru toate produsele este nejustificata si extrem de pagubitoare si nu exista niciun argument viabil pentru aceasta. Pe aceeasi linie, Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania a sustinut, saptamana trecuta, ca interventiile de acest gen fac foarte rau pietelor pe intregul lant alimentar si vor crea dezechilibre majore pe termen lung.
Pe de alta parte, BIO Romania considera ca plafonarea adaosurilor comerciale la produsele alimentare romanesti va insemna preturi mai mici la raft si vanzari in crestere pentru magazine.
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...
Institutia Prefectului Salaj a precizat ca Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat,...