Discutii intre ministrul Agriculturii si fermieri privind masurile de sprijin din sectoarele pescaresc, suin si vegetal
Joi, 23 Ianuarie 2025
Joi, 23 Ianuarie 2025
Conform unui comunicat al ministerului, subiectele abordate cu sectorul pescaresc au vizat formele de sprijin, lansarea apelurilor pentru masurile din Programul Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime (AM POPAM), alocarile pentru acvacultura si procesare. La aceasta intalnire au participat si secretarul de stat Aurel Simion, precum si conducerea AM POPAM.
In cadrul dialogului au fost analizate aspectele legate de acordarea compensatiilor pentru contracararea efectelor razboiului din Ucraina. Ministrul Agriculturii a solicitat conducerii AM POPAM identificarea rapida a modalitatilor de acordare a sprijinului conform legislatiei nationale si europene. Suma disponibila pentru acest sprijin in cadrul Programului pentru Acvacultura si Pescuit (PAP) 2021-2027 este de 8,7 milioane de euro, iar metodologia de acordare a fost modificata si aprobata de Comisie. In plus, pentru a veni in sprijinul operatorilor afectati, PAP finanteaza compensatii pentru operatorii din pescuit, acvacultura si procesare, pentru costurile suplimentare rezultate ca urmare a agresiunii militare a Rusiei contra Ucrainei, prin actiunea 2.2.5 - atenuarea impactului unor evenimente exceptionale.
Potrivit sursei citate, referitor la cotele de pescuit, alocate anual pe specii si zone, ministrul le-a confirmat celor prezenti ca in cadrul Consiliului AgriFish din decembrie, ministrii din statele europene au ajuns la un acord politic privind posibilitatile de pescuit in Marea Neagra pentru 2025, iar acestea se afla in curs de aprobare la nivelul Comisiei Europene. Reprezentantii federatiilor au solicitat ca metodologia de acordare a cotelor de calcan sa fie analizata si aprobata in Comitetul Consultativ pescaresc, existand o serie de propuneri cu privire la modul de alocare al cotelor pentru calcan.
Presedintele ANPA a informat ca exista demersuri pentru cresterea numarului de autorizatii la calcan, urmare a cresterii cotei alocate pentru perioada 2025-2028, conform rezultatelor studiilor de cercetare si revitalizarea stocului. In incheierea discutiilor, oficialul MADR a subliniat importanta sprijinirii sectorului pescaresc la Marea Neagra, asigurandu-i pe cei prezenti de intregul sau sprijin si al MADR pentru solutionarea aspectelor discutate.
A doua intalnire programata pentru miercuri, a fost cea cu reprezentantii sectorului suin. Principalele teme de discutie au facut referire la proiectul de stabilire si plata a despagubirilor aferente Pestei Porcine Africane, iar in acest sens in perioada urmatoare se vor desfasura discutii cu membri ai conducerii Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
Un alt aspect ce a facut obiectul discutiilor a fost noul program de sprijin pentru investitii in sectorul suin, cu fonduri din bugetul national pentru infiintarea a 1500 de locuri de cazare pentru scroafe si porc gras. In context, ministrul a amintit ca majoritatea fermelor de reproductie pentru sectorul suin, construite cu sprijin guvernamental, au intrat in proces de populare. Acest fapt va duce la cresterea productiei in acest sector cu 1,5 milioane de capete anual, ceea ce va avea drept rezultat reducerea dependentei de import la carnea de porc.
De asemenea, cei prezenti au efectuat o evaluare a conditiilor de finantare oferite de institutiile bancare din Romania catre fermieri.
La intalnirea cu reprezentantii sectorului vegetal, alaturi de ministru s-au aflat secretarii de stat Violeta Musat si Adrian Pintea si conducerea directiilor de specialitate din MADR, Daniela Rebega, director general DGDR AM PNDR, Elena Tatomir, director DGPA si directorul general al Autoritatii Nationale Fitosanitare. In cadrul intalnirii s-au dezbatut o serie de subiecte importante pentru sectorul agricol, cu scopul de a oferi solutii eficiente pentru fermieri. Astfel, au fost abordate teme precum campania de primire a Cererilor de Plata pentru anul 2025, care se va derula intre 1 martie - 15 mai 2025. Aceasta reprezinta un pas esential in procesul de accesare a fondurilor europene, fiind discutate atat etapele de implementare, cat si masurile necesare pentru a asigura un flux rapid si transparent.
De asemenea, fermierii au semnalat necesitatea implementarii instrumentului de management al riscului, menit sa sprijine fermierii in gestionarea mai eficienta a provocarilor financiare si climatice. Un alt aspect discutat cu sectorul vegetal a vizat calendarul sesiunilor PS PAC (Planul Strategic al Politicii Agricole Comune), ce va fi afisat pe site-ul MADR.
In ceea ce priveste plata subventiilor prin APIA, s-a subliniat impactul direct al acestor fonduri asupra sustenabilitatii exploatatiilor agricole. Totodata, fermierii au semnalat unele aspecte punctuale intampinate in accesarea fondurilor europene, in special in ceea ce priveste obtinerea autorizatiilor necesare. Aceste situatii au fost dezbatute in detaliu, cu scopul de a identifica metode prin care birocratia sa fie redusa, iar accesul la fonduri sa fie simplificat.
'La finalul discutiilor, oficialul MADR i-a asigurat pe fermieri de continuarea programelor de sprijin si a investitiilor in toate sectoarele in beneficiul acestora si al agriculturii din Romania', se mentioneaza in comunicat.
In 2024, valoarea comenzii medii pentru burgeri s-a ridicat la 36,5 lei, iar cele mai multe solic...
Proprietatea este compusa dintr-un teren in suprafata de 536 mp si o cladire din panouri sandwich...
Este vorba despre ajutorul solicitat prin cererile de plata aferente serviciilor prestate i...