Danemarca introduce noi etichete pentru produsele care atesta bunastarea animalelor
Miercuri, 11 Septembrie 2019
Miercuri, 11 Septembrie 2019
Astfel, untul, laptele si iaurtul etichetate in consecinta vor fi gasite pe rafturile supermarketurilor de la inceputul anului 2020, urmate de carne de vita tocata si portionata sub forma de fripturi, scrie EuroMeatNews.com.
Produsele vor avea una, doua sau trei inimi pe eticheta, in functie de nivelul de bunastare animala pe care fermierul a asigurat-o in plus fata de normele existente din domeniu.
„Din sondaje stim ca sapte din zece consumatori doresc bunastarea animalelor controlata de stat. Exact ceea ce ofera acest program guvernamental. Prin extinderea schemei de etichetare, vom contribui la cresterea bunastarii bovinelor in timp ce consumatorii vor plati mai mult pentru carnea si laptele lor. Printre altele, initiativa prevede mai mult spatiu pentru animale si ca vacile sa petreaca mai mult timp cu viteii?, a spus ministrul Jensen.
Eticheta pentru bunastarea animalelor este o colaborare intre Ministerul Mediului si Alimentatiei, fermieri, procesatori, asociatii ale furnizorilor, organizatii pentru protectia animalelor si retaileri.
In 2017, Danemarca introducea eticheta pentru bunastarea animalelor pentru carnea de porc, iar in 2018 a extins-o pentru carnea de pui.
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...