Daea: Am facut demersurile necesare pentru a primi sprijin de la UE

Daea: Am facut demersurile necesare pentru a primi sprijin de la UE


Ministerul Agriculturii a facut toate demersurile pentru a primi sprijinul Uniunii Europene pentru acoperirea pagubelor produse fermierilor romani de pesta porcina africana, a declarat ministrul Petre Daea.

Acesta sustine ca aparitia focarelor de pesta porcina face ca Romania sa nu se afle "intr-o situatie confortabila".



"Evident ca ne-a afectat si ca ne va afecta, pentru ca sunt o serie intreaga de restrictii. Nu poti sa circuli liber cu animalele in zona respectiva. Sunt pierderi pe care le inregistreaza fermierii. Eu am facut demersurile necesare pentru a primi sprijinul necesar de la Uniunea Europeana, stiindu-se ca Romania este granita de Est a Uniunii Europene si o aparam cu cerbicie pe 1.400 de kilometri", a afirmat ministrul.



El a precizat ca in zonele in care s-au inregistrat cazurile de pesta porcina africana au fost adoptate toate masurile pentru a evita extinderea focarelor.



MADR a informat in urma cu o saptamana ca ministrul Daea a solicitat sprijin, la Consiliul ministrilor Agriculturii din statele Uniunii Europene de la Bruxelles, pentru instituirea de masuri exceptionale care vor include compensatii pentru animalele ucise sau distruse din focare si din exploatatiile contact, pierderile suferite ca urmare a incetarii productiei de carne de porc pe o perioada determinata, produsele de origine animala distruse, pierderile fermierilor generate de scaderea preturilor pentru porcii din zonele afectate trimisi la abator. De asemenea, el a precizat ca ajutoarele vor viza si costurile operationale legate de curatire, dezinfectie, transportul si distrugerea furajelor, inclusiv cheltuielile legate de ecarisare.



Poti fi interesat si de