Cum si-au modificat consumatorii stilul de viata de la izbucnirea pandemiei
Luni, 19 Aprilie 2021
Luni, 19 Aprilie 2021
Lucrul de acasa, schimbarea obiceiurilor de calatorie si dorinta tot mai mare de a face cumparaturi la nivel local reprezinta o provocare pentru companii, care trebuie sa regandeasca modul in care se adreseaza consumatorului adaptat la pandemie. Studiul realizat in urma unui sondaj la care au participat peste 9.650 de persoane din 19 tari sustine constatarile anterioare ale Accenture, conform carora multe schimbari de comportament vor fi pe termen lung.
„Efectele pandemiei vor fi resimtite multa vreme si vor fi o dovada a necesitatii ca firmele orientate catre consumatorii sa fie agile, reziliente si receptive la schimbari”, a declarat Oliver Wright, director executiv senior si director al grupului global Accenture pentru industria bunurilor de larg consum.
„Din dezastru si necesitate se ivesc oportunitatile. Pandemia a declansat un nou val de inovare. Intrucat companiile regandesc fundamental planurile de business pentru a genera crestere, multe utilizeaza capabilitati analitice avansate pentru a identifica, raspunde si viza tendintele de consum in schimbare. Spre exemplu, compania britanica producatoare de bere Brewdog a raspuns cu agilitate si creativitate pe tot parcursul crizei – a trecut la productia de dezinfectant pentru maini, a creat baruri virtuale, a infiintat Brewdog Drive-Thru si a redefinit locatiile fizice pentru a crea spatii de lucru in colaborare cu Desk Dog.”
Pandemia de COVID-19 a condus la o transformare comprimata, companiile modificand simultan mai multe departamente si recalificand oamenii in ceea ce anterior ar fi fost programe pas cu pas pe termen mai lung. Multe companii orientate catre consumatori si-au mutat afacerile in cloud, au rezolvat presiunile pe costuri si au continuat sa isi consolideze rezilienta si securitatea, punand infrastructura la punct pentru a permite inovarea si pentru a se pozitiona pentru succes.
Un al treilea spatiu de lucru
Pandemia a insemnat o trecere rapida catre lucrul de acasa, multi angajati exprimandu-si dorinta de flexibilitate in ceea ce priveste modul si locul in care lucreaza in continuare. Mai mult de trei sferturi (79%) dintre respondenti au declarat ca ar dori sa lucreze ocazional dintr-un „al treilea spatiu” — o alta locatie decat casa sau locul de munca — si mai mult de jumatate au spus ca ar fi dispusi sa plateasca pana la 100 dolari pe luna din propriile buzunare pentru a lucra de la o cafenea, bar, hotel, sau un retailer, cu un spatiu dedicat. Acest lucru evidentiaza o oportunitate potentiala de a creste veniturile pentru cei care activeaza in industria hoteliera si retail.
Dorinta de a lucra dintr-un „al treilea spatiu” este insotita de o schimbare a atitudinilor fata de calatoriile de afaceri. Jumatate (46%) dintre respondenti au declarat ca nu au planuri de a calatorie in scop de business dupa pandemie sau intentioneaza sa reduca la jumatate acest tip de calatorii.
Perspectivele actuale indica faptul ca revenirea la calatorii se va relua in principal pe segmentul recreativ, impingand industria sa se adapteze si sa devina si mai eficienta pentru a recupera veniturile pierdute.
„Pandemia a fortat „pragmatismul creativ”, in special pentru firmele de turism si ospitalitate care se lupta sa gaseasca fluxuri suplimentare de venituri in timpul crizei”, a declarat Emily Weiss, director executiv si sef al grupului global al industriei turismului din cadrul Accenture. „Unele hoteluri au transformat camerele in restaurante pop-up, in timp ce altele au experimentat oferind spatii de birouri temporare clientilor care cauta un „al treilea spatiu” pentru a lucra. Desi au existat anumite experimente, companiile trebuie sa extinda aceste noi servicii si sa abordeze atentia reinnoita a calatorilor asupra sanatatii si sigurantei, de exemplu, folosind cloud-ul pentru a ajuta la interactiuni fara contact”.
Schimbarile in obiceiurile consumatorilor sunt permanente
Nu numai ca oamenii cred ca unele dintre obiceiurile lor de lucru si planurile de calatorie s-au schimbat probabil permanent, dar multi cred, de asemenea, ca obiceiurile lor de cumparaturi au evoluat pe termen lung. Cele mai recente cercetari sustin concluziile lansate anterior de Accenture, potrivit carora cresterea semnificativa a comertului electronic va ramane sau se va accelera in continuare. Spre exemplu, proportia achizitiilor online de produse precum alimente, decoratiuni interioare, moda si produse de lux de catre utilizatorii mai putin obisnuiti cu comertul electronic - definiti ca aceia care au folosit canalele online pentru mai putin de 25% din achizitii inainte de pandemie - a crescut cu 343%.
Achizitiile online ale utilizatorilor noi au crescut astfel:
333% la alimente pentru gatit acasa;
347% la bauturi alcoolice;
319% la decoratiuni interioare;
375% la haine si incaltaminte;
360% la electronice;
314% la mancare la pachet sau livrari de la restaurante;
350% la produse de ingrijire personala si cosmetic;
341% la unelte si materiale DIY;
315% la produse de lux.
„Retailerii s-au adaptat rapid la cresterea comertului electronic si folosesc tehnologia pentru a servi clientii in moduri noi. Multi au adoptat tehnologii noi, cum ar fi realitatea augmentata, pentru a recrea experienta fizica a magazinului si pentru a ajuta cumparatorii sa vizualizeze mai bine o camera de mobilier sau o tinuta, in timp ce altii au reconvertit magazinele inchise in depozite locale cu tehnologii de colectare si ambalare. Chiar si intr-o lume post-pandemica, companiile vor trebui sa satisfaca apetitul consumatorilor pentru cumparaturi online cu livrare rapida si sa devina mai anticipative cu privire la investitiile pe care le vor face in oamenii lor, in lanturile de aprovizionare, in magazinele fizice si canalele digitale pentru a fi bine pozitionate pentru a genera cresterea”, a declarat Jill Standish, director general si sef al grupului global al industriei de retail Accenture.
Despre cercetare
Accenture Consumer Research COVID-19 urmareste atitudinile, comportamentele si obiceiurile in schimbare ale consumatorilor din intreaga lume, pe masura ce acestia se adapteaza la o noua realitate in timpul pandemiei de COVID-19. Ultimele etape ale acestui sondaj au fost realizate in perioada 28 noiembrie – 10 decembrie 2020 si 25 februarie - 5 martie pe esantioane de 12.487, respectiv 9.653 consumatori din 19 tari de pe cinci continente: Australia, Brazilia, Canada, China, Franta, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Rusia, Arabia Saudita, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elvetia, EAU, Marea Britanie, SUA.
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...