Cruzimea fata de animale, aspru pedepsita. Sanctiunile au fost majorate
Joi, 14 Aprilie 2022
Joi, 14 Aprilie 2022
S-au inregistrat 281 voturi pentru. Proiectul modifica Legea 205/2004 privind protectia animalelor. Deputatii au introdus in lege un nou text potrivit caruia zoofilia este considerata cruzime fata de animale.
De asemenea, animalul aflat intr-o situatie de pericol este considerat si animalul care a fost ranit, schingiuit sau supus zoofiliei, precum si animalul care nu beneficiaza de hrana si apa in cantitati suficiente, de un adapost corespunzator sau de tratamente medicale, au mai stabilit deputatii.
'Politistii din cadrul Politiei Romane care, in exercitarea atributiilor de serviciu, constata ca un animal se afla intr-o situatie de pericol emit, de indata, ordin de plasare a animalului in adapost pentru o perioada de 45 de zile sau incredintarea lui unei asociatii sau fundatii de protectia animalelor care are contract de prestari de servicii medicale veterinare cu un cabinet veterinar inregistrat conform legii', mai prevede proiectul.
Potrivit documentului adoptat, 'constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda: a) interventiile chirurgicale destinate modificarii aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, sectionarea corzilor vocale, ablatia ghearelor, coltilotul ciocului si dintilor; b) despartirea puilor de mama pana la varsta de minimum opt saptamani de viata in vederea comercializarii, exceptand indepartarea puilor de mama inainte de perioada minima specifica speciei pentru intarcare; c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, daca le creeaza suferinta'.
De asemenea, 'constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la un an la 5 ani sau cu amenda: a) folosirea animalelor salbatice apartinand subincrengaturii vertebrate, indiferent de gradul de imblanzire, nascute in captivitate sau capturate din natura, in spectacole de circ, circuri ambulante, caravane si trupe de artisti ambulanti, precum si in orice alte tipuri de spectacole; b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor in alte situatii decat pentru imobilizarea acestora; c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale salbatice captive; d) ranirea cu intentie a animalelor'.
Deputatii au mai stabilit ca 'va constitui infractiune si se va pedepsi cu inchisoare de la 2 la 7 ani: a) uciderea animalelor, cu intentie, fara drept; b) schingiuirea animalelor; c) organizarea de lupte intre animale sau cu animale; d) zoofilia'.
In cazul condamnarii pentru una dintre aceste infractiuni, instanta poate dispune ca pedeapsa complementara interdictia de a detine animale pentru o perioada de la un an la 5 ani.
'Nu constituie infractiune: a) fapta persoanei de ranire sau ucidere a unui animal ca reactie la atacul acestuia; b) sterilizarea animalelor', mai prevede proiectul.
Camera Deputatilor este for decizional.
Aceste criterii sunt si cele care au stat la baza desemnarii brandului Fragedo, drept „Nr. ...
Conform unui comunicat al MADR, printre subiectele ridicate de oieri au fost mentionate subventii...
Institutia Prefectului Salaj a precizat ca Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) a adoptat,...