Constantin Anastasescu, CIA Aboliv: Avem un canal HoReCa fara o identitate

Constantin Anastasescu, CIA Aboliv: Avem un canal HoReCa fara o identitate


Situatia la raft nu este nici pe departe una optimista. Constantin Anastasescu, directorul de vanzari al CIA ABOLIV, a facut o radiografie a oportunitatilor de business din comertul traditional.

„Traditional trade prezinta acum o rata negativa, în sensul ca numarul unitatilor care apar, care expansioneaza, este mai mic decat afacerile care se închid. Avem un canal HoReCa în formare si cu oportunitati de business înca extrem de limitate. Deci un canal HoReCa fara o identitate, este în formare si de asta si oportunitatile în ceea ce ne priveste pe noi, procesatorii, sunt extrem de limitate. Nu ne putem compara cu tari ca Spania, Germania, Italia. Iata de ce în acest moment modern trade ramane în continuare singura oportunitate viabila de dezvoltare a procesatorilor prin asigurarea unor volume ridicate, inclusiv prin alocarea fondurilor necesare expansiunii cu corespondent direct în cresterea cifrei comune de afacerii, ceea ce compenseaza în mare parte faptul ca spatiul de expunere alocat se afla într-un continuu proces de restrangere, de redimensionare, în special în favoarea produselor lactate”, a declarat Constantin Anastasescu pentru INDUSTRIA CARNII.RO.

 

El a amintit si faptul ca majoritatea procesatorilor se plang de relatia lor paternerial-comerciala cu marii retaileri, relatie pe care acestia o considera una incorecta. Mai mult, acestia sunt nemultumiti ca asa-zisul win-win este puternic debalansat si ca negocierile se poarta de pe pozitii de forta. „Prin negocieri corecte purtate de specialisti se poate ajunge la conditii de colaborare cu modern trade reciproc avantajoase, ceea ce îti permite si o dezvoltare corecta, poate nu în ritmul pe care tu îl doresti businessului tau. Nu ne obliga nimeni sa lucram cu modern trade. Dar daca totusi lucram cu marii retaileri, trebuie sa le respectam principiile pe care acestia le au cand îti pun la dispozitie aceasta facilitate de business”, mai spune Anastasescu.

 

El sustine ca pentru a îmbunatati relatiile cu modern trade trebuie apelat la specialisti, care sa cunoasca ce înseamna aceasta piata si care sa aiba rabdarea si întelepciunea necesara ca, prin negocieri continue si constante, sa ajunga la un rezultat optim. „Ca ne place, ca nu ne place este singurul canal care a ramas în acest moment viabil ca sa ne dezvoltam businessul în continuare”, a conchis directorul de vanzari CIA Aboliv.

 

O analiza completa a potentialului pe care produsele romanesti il au la export puteti citi in noul numar al revistei INDUSTRIA CARNII.RO.



Poti fi interesat si de