Țara noastră scoate din economia națională miliarde de dolari din cauza creșterii exponențiale a importului de carne de porc începând cu anul 2017, anul apariției a nenumărate focare de pesta porcină africană (PPA).
Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) solicită autorităților adoptarea și aplicarea de măsuri urgente pentru controlul pestei porcine africane (PPA).
România este dependentă de importurile de carne de porc pentru a satisface cererea internă, gradul de acoperire a consumului din producția internă scăzând de la 70% în perioada 2015 -2016 la 45% în anul 2024 și se menține diferența și pentru primul trimestru al anului 2025. Astfel, carnea de porc este cel mai importat produs agroalimentar în România în ultimii 10 ani, cauza fiind reprezentată de evoluția pestei porcine africane (PPA) la porcul domestic și în mediul silvatic la mistreți. În România, primele focare de PPA la porcul domestic au fost semnalate în data de 31 iulie 2017 și, începând cu data de 11.06.2018, a înregistrat o evoluție fulgerătoare la porcul domestic în regiunea de SE a țării și ulterior pe tot teritoriul României.
În perioada 2017-2025, România a înregistrat cel mai mare număr de focare de PPA la porcul domestic din Europa (peste 7000 focare din aprox. 12700 focare total UE), acestea apărând cu preponderență în gospodăriile populației, dar au afectat și fermele comerciale, la nivel național fiind uciși în total peste 1,8 milioane porci.
Evoluție importuri carne de porc
Importurile de carne de porc au avut o creștere constantă în ultimii zece ani pe fondul scăderii capacității sectorului comercial de a asigura necesarul de consum din cauza evoluției PPA și existenței unei piețe paralele, nefiscalizată, susținută de efectivele de porcine din gospodăriile populației. Din surse mass-media rezultă că, în 2023, România a importat carne de porc în valoare de 1,13 miliarde de dolari, devenind al zecelea cel mai mare importator de carne de porc (din 219) la nivel mondial. În același an, carnea de porc a fost al 16-lea cel mai importat produs (din 1.213) în România.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică comunicate către mass-media, în primele 11 luni ale anului 2024, România a importat carne de porc în valoare de 950,5 milioane de euro, cu 28% mai mult decât anul trecut, iar deficitul cu această categorie de produse s-a adâncit la 947,2 milioane de euro, fiind cu 28% mai mare decât cu un an în urmă.
În perioada 2013-2024, cea mai puternică rată de creștere în ceea ce privește achizițiile a fost atinsă de România (printre principalele țări importatoare, rată medie anuală de creștere de 7,7%). În ceea ce privește valoarea importurilor, România a înregistrat cea mai mare rată de creștere din UE (rată medie anuală de creștere de 11,2%).
În contextul menționat anterior, cunoscând problema și soluțiile, solicităm public domnului Prim-ministru al României, alături de factorii responsabili (ANSVSA, MADR, MMAP, MAI, MF și alte autorități), organizarea unei întâlniri pentru adoptarea unui plan de măsuri urgente pentru controlul pestei porcine africane (PPA) și de refacere a industriei simultan cu corectarea efectelor nefaste asupra deficitului de balanță comercială.