Companiile din industria carnii au pierdut un miliard de lei din cauza pestei porcine

Companiile din industria carnii au pierdut un miliard de lei din cauza pestei porcine


Veniturile din sectorul de prelucrare si conservare a carnii din Romania au scazut in 2018 cu aproximativ 19% fata de anul anterior, in conditiile in care pesta porcina africana (PPA) a sters peste un miliard de lei din cifra de afaceri a companiilor de profil, releva un nou studiu realizat de Coface Romania.

Astfel, veniturile consolidate la nivel sectorial au scazut de la 6,13 miliarde de lei in 2017 la doar 4,96 miliarde de lei in 2018, ajungand la minimul ultimilor 5 ani.

 

Conform datelor Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), in Romania sunt inregistrate aproape 1.000 de focare de pesta porcina africana, cu doar doua luni inainte de Craciun. Studiul Coface a agregat datele a 507 de companii care au depus situatiile financiare pentru anul 2018 si care au generat o cifra de afaceri consolidata de 4,96 miliarde de lei.

 

„Companiile care activeaza in acest sector de activitate au inregistrat o lichiditate curenta pe parcursul anului 2018 de 0,96, in timp ce capitalul de lucru, aflat la un nivel usor negativ, a fost relativ expus unor socuri negative si volatilitatii (scaderea veniturilor sau neincasarea creantelor). Durata medie de incasare a creantelor a crescut la 64 de zile in 2018, comparativ cu 55 zile in 2017, indicand apelul semnificativ la creditul comercial primit din partea furnizorilor. Astfel, din cauza dificultatilor financiare in crestere, companiile din acest sector isi platesc furnizorii cu aproape 3 saptamani mai tarziu, crescand dependenta acestora de partenerii de afaceri?, arata studiul Coface.

 

In 2018, rezultatul net consolidat la nivel sectorial a fost de 3,5%, in crestere fata de nivelul din 2017 (1,2%). Cu toate acestea, 35% dintre companii au inregistrat o pierdere neta la sfarsitul anului 2018, cu 17% dintre companii avand o pierdere mai mare de minus 20%, iar 7% dintre companii au generat profit peste 20%.

 

„Cresterea marginala a profitului se datoreaza aproape exclusiv cresterii pretului in contextul excesului de cerere peste oferta disponibila, aceasta din urma fiind afectata pe plan domestic de virusul PPA?, mentioneaza Coface.

 

Astfel, conform ultimelor cifre publicate de INS (Institutul National de Statistica), pretul mediul al carnii de porcine a crescut cu 5,4% in primele 9 luni din acest an, dupa un avans de 2,5% in 2018 si 5,5% in 2017 (o crestere medie a pretului consolidata de aproape 14% in ultimii 3 ani).

 

Pe parcursul anului trecut, companiile din sectorul analizat au alocat investitii semnificative pentru extinderea activelor fixe. Studiul arata ca raportul dintre cheltuielile cu capitalul (CAPEX) si amortizare a fost de 155% in 2018, ceea ce inseamna ca investitiile in activele fixe au acoperit mijloacele fixe amortizate. Aproape jumatate din companii (44%) au efectuat investitii in 2018, cu un raport Capex/Amortizare supraunitar.

 

Potrivit studiului Coface, din cele 372 de companii active in acest sector, doar 134 de firme au inregistrat venituri mai mari de un milion euro in 2018, concentrand aproape 99% din sector. Analiza evolutiei companiilor cu cifra de afaceri de peste un milion de euro releva faptul ca in 2017 frecventa incidentelor de plata, atat majore cat si minore, a fost una foarte scazuta. Totusi, la aproximativ un an de la semnalarea virusului de Pesta Porcina Africana, incidentele de plata ale companiilor mari din acest sector au explodat, atingand maximul ultimilor cinci ani in trimestrul III din anul 2018.

 

„Studiul Coface surprinde situatia dificila a companiilor de procesare a carnii care activeaza in Romania: veniturile consolidate scad la minimul ultimului deceniu, jumatate din companii sunt supraindatorate, instrumentele refuzate la plata au explodat in 2018 in conditiile in care furnizorii sunt platiti cu intarziere, iar datoriile fiscale restante inregistrate la primul semestru din 2019 sunt la maximul ultimului deceniu. Virusul Pesta Porcina Africana (PPA) a taiat aproape 20% din veniturile companiilor din acest sector, pierderile fiind estimate la aproape 1 miliard RON. Desi autoritatile declara ca numarul focarelor active se afla in scadere in ultima perioada, mai sunt doua luni pana la Craciun si inca 1.000 de focare active. Situatia financiara vulnerabila a companiilor active in acest sector, asa cum reiese din studiul Coface, creeaza premizele continuarii accelerate a importurilor produselor din carne pentru finalul anului curent si anul urmator?, a declarat Iancu Guda, Services Director Coface Romania.

 

Reprezentantii studiului sustin ca datoriile fiscale restante raportate de companiile active in acest sector au explodat, depasind constant pragul de 500 de milioane de lei in perioada 2017-2018, de 3 ori peste media precedenta a ultimului deceniu, in conditiile in care, potrivit ANSVSA, „de la prima semnalare a prezentei virusului PPA in Romania, de pe 31 iulie 2017 si pana in prezent, au fost eliminati 524.590 de porci afectati de boala si exista 2.208 de cazuri la mistreti?.



Poti fi interesat si de