Comisia Europeana va restitui fermierilor europeni 444 de milioane de euro

Comisia Europeana va restitui fermierilor europeni 444 de milioane de euro


Comisia Europeana a anuntat ca va restitui fermierilor europeni 444 de milioane de euro, suma care initial a fost dedusa din platile directe pentru 2018 conform reglementarilor PAC (Politica Agricola Comuna) pentru crearea in acest an a rezervei de criza in sectorul agricol, se arata intr-un comunicat al Executivului comunitar.

Chiar daca sectorul agricol s-a confruntat cu situatii critice in acest an, cum ar fi vremea extrema din timpul verii, nu a fost necesara deblocarea rezervei de criza in 2018 pentru a furniza un sprijin adecvat fermierilor europeni. Au fost luate masuri suplimentare de sprijin pentru a face fata situatiei dificile de pe piata pentru anumite sectoare finantate din bugetul PAC.

 

Pagubele provocate de conditiile meteo nefavorabile din timpul primaverii si verii au fost rezolvate prin intermediul altor masuri de care au beneficiat fermierii.

 

In august, Comisia Europeana a anuntat ca fermierii vor putea primi in avans platile directe si cele pentru dezvoltare rurala si se va acorda mai multa flexibilitate in utilizarea pamantului care in mod normal nu ar fi utilizat pentru productie, in scopul de a-si hrani animalele.

 

Seceta prelungita din unele state membre ale UE are un impact semnificativ asupra productiei agricole, a nutretului pentru animale, ceea ce poate afecta bunastarea animalelor. In plus, reducerea cantitatii de nutret afecteaza veniturile fermierilor deoarece vor creste costurile cu furajele, considera Comisia Europeana.

 

In cazul platilor mai ridicate in avans, fermierii vor putea primi pana la 70% din platile directe si 85% din cele pentru dezvoltare rurala la mijlocul lunii octombrie 2018, in loc sa astepte pana in decembrie, pentru a-si imbunatati situatia financiara.

 

De asemenea, derogarea de la reglementarile ecologice va permite ca terenurile sa fie folosite pentru productia de nutret. Conform reglementarilor privind ajutorul de stat, fermierii pot beneficia de un ajutor de pana la 80% din valoarea pagubelor provocate de seceta, in functie de anumite conditii.

 



Poti fi interesat si de