Coface: Jumatate dintre companiile din industria carnii au un grad de insolventa ridicat

Coface: Jumatate dintre companiile din industria carnii au un grad de insolventa ridicat


Jumatate dintre companiile din sectorul fabricarii produselor din carne au un grad de insolventa ridicat, iar 92 de companii din acest sector au inregistrat o cifra de afaceri anuala mai mare de un milion euro in 2016, se arata intr-un comunicat de presa al Coface.

carnati vitrinaJumatate dintre companiile din sectorul fabricarii produselor din carne au un grad de insolventa ridicat, iar 92 de companii din acest sector au inregistrat o cifra de afaceri anuala mai mare de un milion euro in 2016, se arata intr-un comunicat de presa al Coface.


Cele 92 de firme reprezinta 25% din total, dar genereaza 97% din venituri.

"Cifra de afaceri a companiilor cu domeniul de activitate Fabricarea produselor din carne (inclusiv carne de pasare) - CAEN 1013 a crescut in 2016 cu 2%, spre deosebire de 2015, cand cresterea a fost de 5%. Analiza Coface a cuprins un univers total de 369 de firme care au depus declaratiile financiare privind activitatea desfasurata in 2016. Conform situatiilor financiare publicate de Ministerul Finantelor, acestea au generat o cifra de afaceri totala de 5,78 miliarde lei. Numarul companiilor care activeaza in acest sector s-a mentinut constant in 2016, comparativ cu 2015, fiind in usoara evolutie fata de anii anteriori", informeaza compania de consultanta.

Avansul cifrei de afaceri raportat pentru 2016 este sub media nationala de 4%, iar cresterea usor semnificativa a acesteia, de 2%, este invers proportionala cu scaderea numarului de jucatori din sector (1%).

"Acest fapt se datoreaza cresterii cifrei de afaceri a companiilor deja existente pe piata si probabilitatii ridicate ca majoritatea firmelor ce au iesit sa fie din cele care nu au avut venituri. Din totalul celor 369 de companii care activeaza in sectorul analizat si care au depus declaratiile financiare pentru 2016, un numar de 272 au raportat venituri, iar pentru acestea Coface Romania a concluzionat ca 51% prezinta un risc de insolventa ridicat", mentioneaza sursa citata.

Nicoleta Maruntelu, analist economic la Coface Romania, sustine ca firmele au raportat o durata medie de incasare a creantelor.

"Companiile din sectorul analizat au o lichiditate fragila, foarte expusa unor socuri negative care pot veni din partea neincasarii creantelor sau scaderii vanzarilor. In aceasta industrie, firmele au raportat o durata medie de incasare a creantelor, cu usoare fluctuatii in ultimii patru ani, dar sub nivelul raportat la nivel national, chiar si in randul companiilor foarte mici sau foarte mari. Durata medie de colectare a creantelor in sectorul analizat a scazut de la 54 de zile, nivelul din 2009, la 47 in 2016, in timp ce media la nivel national in aceeasi perioada analizata a crescut de la 92 de zile la 93 zile", a declarat Maruntelu.

La randul sau, Alexandru Fotia, analist economic in aceeasi companie, este de parere ca din perspectiva incidentelor bancare, a datoriilor la bugetul de stat si a dosarelor in instanta, situatia inregistrata pana in decembrie 2017 in sectorul fabricarii produselor din carne arata o imbunatatire considerabila fata de punctele maximale din 2013, respectiv 2014.

"Aceasta evolutie pozitiva a fost anticipata inca din 2016, cand a fost observata o imbunatatire a termenelor de plata catre furnizori si o usoara scadere a duratei de incasare a creantelor, fapt ce denota o disciplinare a companiilor si o ameliorare a indicatorilor de bilant. Totusi, sectorul analizat ramane extrem de polarizat, trei patrimi dintre companii au o pondere valorica in total cifra de afaceri de doar 3%, in timp ce 9% din totalul firmelor genereaza aproximativ 80% dintre veniturile de la nivelul intregului sector. Rezultatul net a fost in usoara scadere in 2016 fata de anul anterior, situandu-se sub media nationala, iar 37% din companii au inregistrat venituri in scadere", a precizat Fotia.

In ceea ce priveste datoriile catre bugetul de stat, din datele publicate de ANAF pentru toate companiile din acest sector se remarca faptul ca desi numarul companiilor cu datorii a scazut, valoarea acestora a crescut in aceeasi perioada, fiind mai mare decat in anii anteriori.

De asemenea, este de remarcat faptul ca peste doua treimi din companiile care figureaza cu datorii la 30 septembrie 2017 (25 din 35) au metiuni de insolventa sau faliment. In 2016, aproximativ 22% din companiile din industrie au avut datorii la bugetul de stat, situatie care pare sa se fi imbunatatit in 2017, cand 12% din firme au figurat cu datorii.



Poti fi interesat si de