Cererea de carne de porc din Germania a scazut dramatic

Cererea de carne de porc din Germania a scazut dramatic


Timp de doua decenii o fabrica de mezeluri din Vorden, un oras din nordul Germaniei, a produs un fel de parizer sub forma de ursulet, denumit Barchenwurst, preferat de copiii din intreaga tara, insa cresterea costurilor de productie si diminuarea cererii de carne de porc a obligat operatorul sa inchida fabrica in urma cu cateva saptamani, transmite Bloomberg.

Este o situatie care reflecta starea dificila prin care trece industria carnii de porc din Germania, care se confrunta cu o scadere dramatica a cererii (intr-o tara care odata avea cel mai mare consum per capita), consecintele pestei porcine africane, problemele economice interne si prevederile referitoare la bunastarea animalelor care au ingreunat cresterea porcilor.

 

Industria carnii evolueaza in functie de preferintele consumatorilor. Daca in 2007 un german obisnuit consuma 40 de kilograme de carne de porc pe an, in 2022 a scazut la 29 de kilograme, in timp ce consumul de carne de pasare si vita a ramas mai mult sau mai putin constant. Efectivele de porci din Germania au scazut cu aproape o cincime in perioada noiembrie 2020-noiembrie 2022, la fel ca si numarul de crescatori de porci. Societatea THe Family Butchers, care detine fabrica de la Vorden, si este al doilea mare producator de carnati din Germania este doar cea mai recenta firma care isi inceteaza activitatea.

 

Pe langa diminuarea cererii, Eckhart Neun, un macelar din orasul Gedern, in apropiere de Frankfurt, mentioneaza si cresterea preturilor la energie, ingrasaminte si nutret care pun presiune asupra micilor firme cum este a sa. "Este un efect de domino, un lucru duce la altul", spune Neun, care este si vicepresedintele Asociatiei macelarilor germani.

 

Carnea de porc isi pierde atractivitatea in diferite parti ale lumii insa tendinta este una mai pronuntata in Europa. In 2023, consumul de carne de porc in UE este asteptat sa scada la cel mai redus nivel din ultimele doua decenii, iar in decurs de doi ani productia ar urma sa scada cu aproximativ o zecime. Cu toate acestea, situatia din Germania este una deosebita, in conditiile in care producatorii de carne de porc se confrunta cu o furtuna perfecta creata de tendintele economice, modificarile demografice si culturale, precum si consecintele unor crize sanitare care au decimat atat productia cat si cererea de carne de porc.

 

Potrivit lui Frank Greshake, reprezentantul Camerei Agricole din landul Renania de Nord-Westfalia, landul cu cel mai mare numar de ferme de porci, germanii aleg in general diete cu mai putina carne de porc. Numarul de persoane din Germania care se declara ca fiind vegetarieni a crescut dupa 2020, potrivit unui raport publicat anul trecut de Ministerul federal al Agriculturii, iar 44% declara ca urmeaza o dieta "flexitariana" care inseamna un consum limitat de carne.

 

Unul din motivele pentru aceasta schimbare are legatura cu preocuparile referitoare la sanatate. Organizatia Mondiala a Sanatatii a avertizat ca consumul de carne procesata precum carnatii sau sunca poate fi cancerigen. Un altul are legatura cu protejarea mediului. Impactul asupra mediului creat de cresterea animalelor si consumul de carne este un subiect important pentru Partidul ecologist german, care s-a alaturat coalitiei la putere in 2021. In plus, musulmanii, care nu mananca carne de porc din motive religoase, constituie acum aproape 7% din populatia Germaniei.

 

In 2020, izbucnirea epidemiei de pesta porcina africana a determinat China sa interzica importurile de carne de porc din Germania, ceea ce i-a dat peste cap pe producatori. Inaintea acestei interdictii, care este si acum in vigoare, China era cea mai importanta destinatie de export pentru crescatorii de porci din Germania. Insa explozia de anul trecut a preturilor la energie, dupa invadarea Ucrainei de catre Rusia, i-a lovit pe fermierii germani deosebit de puternic. Spre deosebire de vaci, purceii trebuie sa aiba grajduri incalzite in timpul iernii si acesta este unul dintre motivele pentru care crescatorii de porci au fost afectati in mod disproportionat.

 

Un factor agravant il constituie eforturile guvernamentale vizand imbunatatirea bunastarii animalelor. Pentru fermieri aceste reglementari inseamna investitii costisitoare in lucruri precum accesul animalelor la spatii in aer liber si grajduri mai spatioase. In conditiile in care mai putini oameni consuma snitele, este dificil pentru producatorii de carne sa transfere costurile suplimentare pe seama consumatorilor. In plus, multi fermieri sunt in pragul pensiei si nu gasesc succesori astfel ca multi nu vad motivul pentru care ar face investitii.

 

"Daca ai 55 de ani, varsta medie a unui crescator de porci, nu vei mai construi noi infrastructuri", spune Frank Greshake. "Iar in ultimii ani am avut foarte multe noi obligatii", adauga reprezentantul Camerei Agricole din landul Renania de Nord-Westfalia.

 

Wolfgang Kuhnl, coproprietarul The Family Butchers deplange efectele create de aceasta stare de lucruri in industria carnatilor. "In urmatorii zece ani cel mai probabil piata carnatilor se va reduce cu o treime. Din cei peste 100 de producatori, multi vor renunta sau vor fi preluati", sustine Wolfgang Kuhnl.



Poti fi interesat si de