Cazier pentru firme, de la 1 septembrie
Vineri, 30 August 2019
Vineri, 30 August 2019
„Masurile anuntate se inscriu in abordarea de control unitara la nivel national si in politica de toleranta zero a ANPC fata de incalcarile legislatiei de catre comercianti, in special in privinta celor repetate. Nu mai vrem sa ignoram «perseverenta» unor comercianti in a produce iar si iar aceleasi neplaceri consumatorilor si suntem gata sa le aratam acestora ca si Autoritatea este gata sa persevereze si sa performeze in a le opri orice incercare de incalcare a legii?, a declarat Horia-Miron Constantinescu, presedintele ANPC.
Potrivit unui comunicat de presa al Autoritatii, la stabilirea sanctiunii, in cazul in care se constata ca pentru aceeasi abatere operatorul economic a mai fost sanctionat cu avertisment, agentul constatator va avea in vedere cazierul contraventional.
„In acord cu hotararile pronuntate de catre instantele de judecata, in cauzele din domeniul protectiei consumatorilor, ce au in vedere principiul proportionalitatii aplicarii sanctiunii, conform caruia «daca operatorul economic a mai fost sanctionat anterior cu avertisment se au in vedere si circumstantele personale ale contravenientului», sens in care, se poate aplica sanctiunea cu amenda contraventionala. La stabilirea sanctiunii, in cazul in care se constata ca pentru aceeasi abatere operatorul economic a mai fost sanctionat cu avertisment, agentul constatator va avea in vedere cazierul contraventional, precum si aplicarea eventualelor sanctiuni contraventionale complementare?, precizeaza institutia.
Cazierul contraventional se va implementa incepand cu data de 1 septembrie 2019 si va permite identificarea operatorilor economici si a faptelor pentru care s-au aplicat sanctiuni sub forma de avertismente. In acest fel, o noua incalcare a legii nu mai poate fi repetata.
„Experienta dobandita in cadrul controalelor realizate de catre comisarii ANPC in decursul timpului a aratat ca probele (foto si video) obtinute in aceste situatii au fost esentiale in castigarea unor procese in instanta, in baza proceselor verbale de constatare a contraventiei incheiate cu aceasta ocazie. ANPC respecta prevederile legale in ceea ce priveste legislatia in vigoare modificand procedura de control prin luarea unor masuri legale necesare pentru a asigura ca filmarea si fotografierea in cadrul actului de control devin obligatorii, doar cu informarea comerciantului, si fara a i se solicita acestuia un acord prealabil in vedere preconstituirii de probe?, noteaza Autoritatea de control.
ANPC precizeaza ca va lua toate masurile necesare in vederea asigurarii ca toate echipele de control sunt dotate din punct de vedere tehnic cu echipamente necesare pentru filmare si fotografiere.
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...
"Fara doar si poate, produsele vor fi la preturi normale, nu se anticipeaza cresteri semnificativ...