Carrefour a inghetat preturile
Joi, 07 Mai 2015
Joi, 07 Mai 2015
Lantul de supermarket Carrefour Romania a blocat preturile, incepand cu 1 mai, pentru a pregati aplicarea ordonantei de urgenta privind reducerea TVA, de la 24%, la 9% la produsele alimentare si la bauturile non-alcoolice, incepand cu 1 iunie, au anuntat, miercuri, reprezentanti ai companiei.
Singurele doua exceptii de la inghetarea preturilor sunt produsele care se afla in promotie sau anumite tipuri de fructe si legume, unde preturile pot prezenta variatii din cauza sezonalitatii produselor, precizeaza Carrefour.
"Referitor la prima exceptie, imediat dupa incheierea unei promotii, pretul produsului revine la pretul normal, acest lucru nefiind deloc o crestere artificiala. Referitor la cea de-a doua exceptie, mentionam ca pretul fructelor si legumelor depinde de tara de provenienta a produselor, de costurile de transport si de cantitatea de produse disponibila pe piata. In acest sens, Carrefour importa fructe si legume doar in momentul in care acestea nu se gasesc in Romania", arata un comunicat remis AGERPRES.
"Carrefour Romania a intampinat cu bucurie decizia de reducere a TVA la produsele alimentare si la bauturile non-alcoolice de la 24% la 9%, incepand cu 1 iunie. In 2013, am lucrat indeaproape cu producatorii si procesatorii de produse de panificatie pentru implementarea TVA redusa la paine, astfel incat preturile de la raft au reflectat intocmai aceasta modificare. Incepand cu 1 mai am inghetat preturile la produsele supuse reducerii viitoare a TVA, cu mentiunea ca am continuat promotiile. Astfel, in momentul in care un produs iese din promotie, acesta va reveni la pretul initial, adica la pretul normal, acesta nefiind un pret crescut artificial. La o crestere artificiala de preturi clientul ne-ar penaliza imediat si s-ar duce la concurenta. In Romania, concurenta este mare, asa ca nicio companie serioasa nu va dori sa-si alunge clientii prin practici comerciale de aceasta natura", arata Andreea Mihai, Director Marketing Carrefour Romania.
Cu peste 10.100 de magazine in 34 de tari, Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial si numarul unu in Europa.
In Romania, Grupul Carrefour numara 174 de magazine dintre care 27 hipermarketuri Carrefour, 93 supermarketuri 'Market', 44 magazine de proximitate Express, 9 magazine de proximitate Contact si un magazin de comert online: www.carrefour-online.ro.
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...