Carnatii de Plescoi, in curs de recunoastere europeana
Luni, 10 Aprilie 2017
Luni, 10 Aprilie 2017
Carnatii de Plescoi si Scrumbia afumata de Dunare sunt aproape de a primi de la Bruxelles certificatul de recunoastere UE.
Ministerul Agriculturii are in pregatire documentatiile pentru inca 14 produse traditionale, in vederea obtinerii protectiei europene, a aratat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre Daea.
"Mai sunt in faza de autorizare inca doua produse, Carnatii de Plescoi si Scrumbia afumata de Dunare, care se afla deja in procedura la Bruxelles. Speram sa avem succes. Un alt produs, cascavalul de Savani este deocamdata in procedura nationala si pe urma va trece in chingile recunoasterii de la UE. La ora actuala avem o lista cu 14 produse in faza de pregatire pentru a trece toate etapele si a ajunge la UE. Ne intereseaza foarte mult sa intram pe piata europeana cu cat mai multe produse cu denumire de origine protejata, mai ales ca Romania are inregistrate la nivel national peste 500 de produse foarte valoroase", a spus ministrul Agriculturii.
"Novacul afumat din Tara Barsei" a obtinut joia trecuta protectia europeana Indicatie Geografica Protejata. Pe langa acesta, Romania mai are la aceasta data trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Magiunul de Topoloveni cu IGP obtinut in anul 2011, Telemeaua de Ibanesti, cu Denumire de origine Protejata (DOP) obtinuta in anul 2016 si Salamul de Sibiu, tot cu IGP obtinut anul trecut.
In anul 2016, la nivel mondial erau garantate peste 1.500 de produse traditionale din care UE detinea suprematia cu 1.404. Cele mai multe produse protejate le avea Italia (296), Franta (243), Spania (205), Portugalia (139), Grecia (106) si Germania (96).
Reprezentantii sectorului agroalimentar romanesc pot transmite, pana pe 2 februarie 2018, contrib...
Autoritatile sanitar-veterinare din Brasov au anuntat ca interzic organizarea de targuri pentru v...
Compania AGRICOLA MAGAZINE are, incepand cu 15 ianuarie 2018, o noua conducere executiva, care ma...