Carmen Gavrilescu, APSS: Trebuie sa schimbam psihologia consumatorilor
Vineri, 26 Aprilie 2019
Vineri, 26 Aprilie 2019
Carmen Gavrilescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Salam de Sibiu, spune ca este foarte importanta perceptia consumatorilor.
"Suntem o asociatie mica, care detine cel mai valoros produs. Pentru ca am înteles ce avem de valoare, noi, cei sase membri, am pornit la drum si am obtinut 1,5 milioane de euro fonduri europene pentru promovarea Salamului de Sibiu. Obiectivul prioritar al Asociatiei este de a crea o zestre gastronomica. Putem lua multe fonduri europene, dar important este sa schimbam psihologia consumatorilor. Noi, romanii, am preluat zeci de lucruri culinare din alte tari, dar ceilalti, nici europenii sau americanii, nu se misca atat de usor ca noi, la gust. Acolo trebuie sa spargi niste monopoluri de piata interna, de protectie a consumului si producatorilor interni. Putem produce oricat. Important este la cine ajung aceste produse", a declarat Carmen Gavrilescu.
O analiza completa a potentialului pe care produsele romanesti il au la export puteti citi in noul numar al revistei INDUSTRIA CARNII.RO.
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in ...
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...