Campanie de informare cu privire la masurile pentru evitarea pestei porcine

Campanie de informare cu privire la masurile pentru evitarea pestei porcine


Medicii veterinari tulceni vor incepe saptamana viitoare actiuni de informare a populatiei cu privire la masurile pe care populatia trebuie sa le respecte pentru a evita cronicizarea pestei porcine africane (PPA) in judet, a anuntat luni, in timpul unei sedinte cu primarii, subprefectul Corvin Bangu.

'Daca nu ne ducem la capat planul de masuri, s-ar putea ca si in 2020 sa avem aceleasi probleme ca anul trecut. Se poate ajunge la o cronicizare a PPA, asa cum s-a intamplat in alte state europene care de 20-30 de ani sunt sub aceasta boala ce produce niste prejudicii economice extraordinare', a declarat subprefectul Bangu, in timpul sedintei cu primarii tulceni.

 

Planul de masuri al autoritatilor prevede evidenta efectivelor de suine din gospodariile private si stoparea popularii exploatatiilor in care s-a aplicat decizia de ucidere preventiva a efectivelor de suine si in care au existat focare de PPA.

 

'Vom inainta planul judetean de masuri Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si Ministerului Agriculturii, pentru ca acesta sa fie aplicat si in judetele vecine, fiindca degeaba Tulcea este declarat judet fara PPA, daca in jurul nostru sunt focare', a mai spus subprefectul.

 

O alta masura de prevenire a cronicizarii PPA se refera la colaborarea cu autoritatile ucrainene pentru informarea reciproca si eficientizarea actiunilor, astfel incat autoritatile de pe ambele maluri ale bratului Chilia al Dunarii sa fie informate atunci cand mistretii, purtatori ai virusului, trec fluviul.

 

Subprefectul Corvin Bangu a mentionat ca va solicita autoritatilor nationale clarificari in ceea ce priveste repopularea gospodariilor private, in contextul in care legislatia in vigoare nu prevede cine achizitioneaza porcii santinela, cine-i furajeaza si ce se intampla cu ei daca nu mor din cauza PPA si a precizat ca saptamana viitoare Institutia prefectului judetului si medicii veterinari vor incepe o campanie de informare a populatiei cu privire la PPA.

 

In replica, unii primari si-au exprimat neincrederea in succesul demersului facut de autoritatile judetului pentru stoparea repopularii gospodariilor cu porci.

 

'La Patlageanca, nu vom fi bine primiti. Oamenii au fost cinstiti cu mine, mi-au spus cati purcei au si au zis ca nu au primit banii, dupa ce porcii au murit din cauza virusului', a mentionat primarul comunei Ceatalchioi, Tudor Cernega.

 

Potrivit Directiei Sanitar-Veterinare, ultimele doua focare de PPA au fost identificate luna trecuta, la Vacareni si Fagarasu Nou.

 

Incepand de anul trecut, in judet au fost inregistrate focare de PPA in 570 de exploatatii private, in cinci exploatatii comerciale si intr-o ferma a Penitenciarului cu Regim de Maxima Siguranta, iar valoarea totala a despagubirilor acordate de la bugetul de stat a fost de peste 10 milioane de euro.



Poti fi interesat si de