Bursa de peste de la Tulcea este functionala
Marti, 02 Aprilie 2019
Marti, 02 Aprilie 2019
"La acest obiectiv au fost inregistrate doua tranzactii, iar pentru noi este suficient ca proiectul sa poata fi declarat functional, iar Romania sa nu plateasca sanctiuni", a precizat Cumpanasoiu.
El nu a putut mentiona care este valoarea tranzactiilor inregistrate la centrul din Tulcea, dar a mentionat ca sanctiunile pe care Romania le-ar fi platit Comisiei Europene daca proiectul nu ar fi fost functional erau echivalente cu bugetul total al proiectului.
La randul lui, consilierul ministrului Agriculturii, Adrian Izvoranu, a declarat ca cinci operatori economici au deja echipamente IT conectate la centrul din Tulcea, acestora adaugandu-li-se cherhanaua din satul Chilia Veche, construita prin proiectul european al bursei de peste.
"Centrul va prelua inclusiv pestele inferior de la pescari, peste care acum se arunca. Aceste cantitati vor fi transformate in diferite produse", a mentionat consilierul Adrian Izvoranu.
Potrivit sursei, cele trei nave achizitionate in urma cu mai multi ani in cadrul proiectului european sunt in procedura de inspectie tehnica, iar inaugurarea obiectivului va avea loc in zilele urmatoare.
Centrul de vanzare a pestelui din Tulcea va functiona ca entitate a Casei romane de comert agroalimentar Unirea, infiintata la finele anului trecut de autoritatile romane.
Proiectul Bursei de peste de la Tulcea a fost anuntat in urma cu peste zece ani de conducerea de la acea vreme a Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, insa lucrarile de amenajare a obiectivului au inceput in 2014 si s-au terminat in anul urmator.
In 2016, dupa receptia celor trei nave care vor asigura transportul pestelui din Delta la Tulcea, autoritatile au constatat ca obiectivul nu are utilitati, iar racordarea imobilului de pe malul Dunarii la retelele de apa, canalizare si energie electrica a fost finalizata in 2017.
Bugetul initial al proiectului privind realizarea Bursei de peste a fost de peste zece milioane de euro, insa suma a scazut la circa 5 milioane de euro, finantarea fiind asigurata prin Programul Operational pentru Pescuit 2007-2013.
Proiectul are ca obiective eliminarea evaziunii fiscale din domeniul piscicol, monitorizarea capturilor reale de peste din Delta Dunarii, sprijinirea pescarilor ale caror capturi nu sunt primite de cherhanale, precum si protejarea resursei piscicole.
Proiectul bursei de la Tulcea a fost inclus de catre statul roman, conform normelor legale europene si nationale in vigoare, respectiv HG 678/2015 si Decizia CE nr. 6.713/06.10.2015, in categoria "proiecte nefunctionale a caror implementare continua pana la data de 31.03.2019", potrivit Autoritatii de Management a POPAM.
Guvernul a aprobat Hotararea pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in ...
"Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), in parteneriat cu Primaria Sectorului 4 si...
Boala a fost depistata in orasul Velingrad, regiunea Pazardjik, fiind identificata in cinci unita...